Dacia prezintă modelul Spring! Vezi cum arată și ce oferă primul vehicul electric al românilor

De Pavel   |  3 Martie, 2020

Distribuie :

După numeroase declarații ale oficialilor și multiple zvonuri, chiar dacă prezentare acestuia era incertă, Dacia lansează primul său vehicul pur electric, care primește numele Spring!

Ar trebui să menționăm, că în acest moment este vorba despre un concept, care însă anticipează un model de serie. Totuși, cei de la Dacia deschid astfel un nou capitol în istoria mărcii și promit o ”rEVolușie electrică” remarcabilă.

Vehiculul se prezintă într-o caroserie cu cinci portiere și patru locuri pentru pasageri. Autonomia anunțată de producător este de 200 de kilometri, calculați conform noului ciclu WLTP. Noul model va ajunge pe piață în prima jumătate a anului 2021.

Primul EV marca Dacia are la bază modelul francezilor Renault City K-ZE, pregătit pentru a fi comercializat exclusiv pentru piața din China. La dezvoltarea acestuia, Grupul Renault a folosit la maxim experiența și tehnologiile acumulate pe parcursul a ultimilor 10 ani.

Dacia Spring oferă clienților faruri LED înguste, formate din două secțiuni: o bandă orizontală în partea de sus și șase elemente grafice integrate în bară. La posterior, observăm stopurile LED care imită forma literei “Y”. Lungimea EV-ului este de doar 3.730 milimetri, astfel acesta se poziționează ca un SUV compact destinat mediului urban.

Cu toate acestea, bandourile din plastic și protecțiile din plastic de pe aripi confirmă faptul că modelul electric poate face față și aventurilor în afara asfaltului. Iar elementele fluorescente de culoare portocalie de pe caroserie și de pe jante îi accentuează designu modern.

Versiunea de serie a primului concept electric de la Dacia va păstra în mare parte designul conceptului și va fi dezvăluită, cel mai probabil, în această toamnă, la Salonul Auto de la Paris.

https://www.facebook.com/DaciaRomania/videos/274454913543640/

Recomandate:

Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice - Photo
Accidente
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat de prima instanță la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a provocat două accidente rutiere în aceeași seară în mun

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global - Photo
Noutăți
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global

Tesla a raportat cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei în ceea ce privește livrările de automobile. În perioada aprilie-iunie 2026, constructorul american a comercializat

Inna