Dacia Sandero RS – tot mai aprope de producția de serie!

De Redactor AE   |  19 Martie, 2015

Distribuie :

Acum două luni v-am comunicat despre faptul că cei de la Renault au în plan să lanseze o versiune hot a modelului Sandero. Se pare că zvonurile s-au adeverit iar mașina se apropie cu pași mari de linia de asamblare.

Deși zvonurile despre o versiune sport al Daciei Sandero RS circulă de aproape un an, mai exact din ziua când Patrice Rattie, șeful diviziei sport de la Renault, a declarat pentru Autocar că în gama mașinilor franceze va apărea un Sandero Sport, iată că abia recent declarațiile oficialului s-au adeverit prin fapte. De curând, mașina a fost surprinsă în testele de anduranță iar exemplarul pozat ne indică asupra faptului că este foarte aproape de o versiune de serie.

dacia sandero rs

 

Ce ține de motorizare, se presupune că acesta va fi un propulsor de doi litri volum, capabil să producă 160 CP și nu cel de 0,9 litri turbo, aşa cum se credea anterior. Mașina va beneficia de jante de 17 inch în diametru, suspensie mai rigidă, sistem de frânare îmbunătățit, scaune sport cu suport lateral pronunțat, dar și alte elemente menite să-i confere mașinii un plus de sportivitate.

Totuși, Dacia Sandero nu va fi disponibilă pentru europeni și asta pentru a evita o concurență cu modelele RS de la Renault. Mașina este așteptă pentru a doua jumătate al anului curent iar principalele pieți de desfacere vor fi Rusia sau țările Americii Latine. Apropo, în Rusia aceastea va concura cu Lada Kalina Need For Race, sau prescurtat NFR.

Recomandate:

Rușii nu fac față deficitului de combustibil și importă benzină din India - Photo
Sociale
Rușii nu fac față deficitului de combustibil și importă benzină din India

Rusia importă benzină din India, pentru a acoperi deficitul creat de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor. Conform Reuters, India ar fi deja expediat în Rusia 60.000 de tone de benzină. Mai m

Inna
Doi șoferi sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Poliția s-a autosesizat în urma unor imagini video - Photo
Sociale
Doi șoferi sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Poliția s-a autosesizat în urma unor imagini video

Doi șoferi, unul de 37 și altul de 48 de ani, au fost sancționați de oamenii legii, după ce nu au acordat prioritate legală pietonilr aflați în traversarea străzii. Poliția s-a autosesizat &icir

Inna
Volkswagen și Bosch pun capăt colaborării pentru dezvoltarea tehnologiilor de conducere autonomă - Photo
Noutăți
Volkswagen și Bosch pun capăt colaborării pentru dezvoltarea tehnologiilor de conducere autonomă

Volkswagen Group, prin divizia sa de software Cariad, și Bosch au decis să încheie parteneriatul dedicat dezvoltării sistemelor de asistență pentru șofer și a tehnologiilor de conducere autonomă

Inna
Trafic parțial suspendat în centrul capitalei. Vor fi executate lucrări de reparație - Photo
Sociale
Trafic parțial suspendat în centrul capitalei. Vor fi executate lucrări de reparație

În perioada 3-5 iulie curent, va fi suspendat parțial traficul rutier la intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și București. Măsura va fi aplicată în intervalul or

Inna
BMW a început producția noului 7 Series facelift. Modelul este asamblat la uzina din Dingolfing - Photo
Noutăți
BMW a început producția noului 7 Series facelift. Modelul este asamblat la uzina din Dingolfing

BMW 7 Series facelift a intrat oficial în producție, constructorul bavarez a demarat asamblarea modelului actualizat la fabrica sa din Dingolfing, Germania. Tot aici au fost construite

Inna
Încep lucrările de reparație pe str. Veronica Micle. Cum va fi afectat traficul rutier - Photo
Sociale
Încep lucrările de reparație pe str. Veronica Micle. Cum va fi afectat traficul rutier

În perioada următoare, va fi suspendată circulația rutieră pe str. Veronica Micle, tronsonul cuprins între străzile A. Pușkin și V. Pârcălab. Decizia a fost luată în legătură c

Inna