În doar 9 zile, circa 300 de şoferi au primit amenzi pentru geamurile umbrite!

De Redactor AE   |  7 Noiembrie, 2017

Distribuie :

În perioada 29 octombrie – 6 noiembrie, Inspectoratul Național de Patrulare a desfășurat, pe întreg teritoriul țării, operațiunea „Umbriș”. Care au fost rezultatele, dar şi alte detalii importante aflaţi în cele ce urmează.

Potrivit autorităţilor, operaţiunea a avut "scopul de a disciplina și atenționa conducătorii auto despre riscul la care sunt supuși atunci când circulă cu parbrizul și portierele din față umbrite sau pe acestea sunt aplicate obiecte care diminuează câmpul vizual al șoferului."În această perioadă, 300 de șoferi s-au ales cu procese-verbale contravenționale, pentru că aveau umbrite geamurile din față a mașinii, fapt ce contravine legislației Republicii Moldova.

Din numărul total al celor sancționați, 20 șoferi au refuzat să înlăture încălcările depistate la fața locului, în consecință inspectorii de patrulare le-au ridicat numerele de înmatriculare, iar alți 280 de șoferi au înlăturat pelicula de pe geam pe loc.

Pentru conducerea unui automobil cu geamurile umbrite, legislația Republicii Moldova prevede a amendă de până la 1200 de lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.

Recomandate:

Traseele care au fost blocate din cauza condițiilor meteo, sunt deja accesibile. Încă persistă riscul producerii accidentelor - Photo
Sociale
Traseele care au fost blocate din cauza condițiilor meteo, sunt deja accesibile. Încă persistă riscul producerii accidentelor

Toate drumurile, pe care ieri a fost sistată circulația rutieră din cauza ninsorilor abundente, sunt deja accesibile pentru șoferi. Poliția Națională monitorizează situația din trafic și anunță că &ic

Inna
Schimbare majoră la vârful designului Volkswagen. Andreas Mindt preia funcția - Photo
Noutăți
Schimbare majoră la vârful designului Volkswagen. Andreas Mindt preia funcția

Grupul Volkswagen pregătește o nouă direcție de design la nivel global. Începând cu 1 martie, Andreas Mindt va deveni noul șef de design al conglomeratului german, preluând atribuții

Inna
Va fi construit un pod nou peste Prut, la Albița–Leușeni. Va fi o investiție de 256.9 milioane lei pentru modernizarea traficului - Photo
Noutăți
Va fi construit un pod nou peste Prut, la Albița–Leușeni. Va fi o investiție de 256.9 milioane lei pentru modernizarea traficului

Autoritățile de la București au dat undă verde construirii unui nou pod rutier peste Prut, în punctul Albița–Leușeni. Proiectul, evaluat la aproape 257 de milioane de lei, promite să &icir

Inna