Doritorii de a-și achiziționa viitorul Hummer electric vor trebui să scoată din buzunar 100 de dolari

De Pavel   |  20 Octombrie, 2020

Distribuie :

General Motors anunță că este gata de a prelua comenzile pentru viitorul Hummer EV. Debutul SUV-ului este programat pentru data de 20 octombrie, tot atunci clienții vor putea precomanda EV-ul contra unui depozit de 100 de dolari SUA.

Inițial, americanii planificau să prezinte noul model pe 20 mai, însă din cauza pandemiei, planurile constructorului au fost date peste cap, iar debutul amânat. Publicația Automotive News anunță că imediat după prezentarea din 20 octombrie, clienții vor putea achita depozitul pe site-ul oficial GMC, acolo unde Hummer EV va fi oferit ăn patru opțiuni de finisare.

Vicepreședintele de marketing al GMC, Phil Brook, a declarat că viitorii proprietari vor trebui, de asemenea, să aleagă un dealer oficial de unde își vor ridica ulterior vehiculul electric. Producția lui Hummer EV va demara abia în toamna anului 2021.

În acest moment se cunoaște că GMC Hummer EV va fi propus clienșilor în câteva variante de putere, iar versiunea de top va fi echipată cu trei motoare electrice care vor dezvolta în total 1.000 de cai putere. Reprezentanții companiei promit că cel mai potent Hummer va fi capabil să accelereze de la 0-96 km/h în circa 3 secunde.

 

Recomandate:

Mutare strategică pe piața bateriilor. Honda preia active-cheie de la LG Energy Solution în SUA - Photo
Noutăți
Mutare strategică pe piața bateriilor. Honda preia active-cheie de la LG Energy Solution în SUA

LG Energy Solution (LGES), unul dintre cei mai mari producători de baterii din Coreea de Sud, a anunțat că va transfera către Honda Development and Manufacturing of America o clădire industrială și ac

Inna
Schimbare de lider pe piața electricelor: BYD ar putea depăși Tesla la capitolul vânzări - Photo
Noutăți
Schimbare de lider pe piața electricelor: BYD ar putea depăși Tesla la capitolul vânzări

BYD este tot mai aproape de a prelua poziția de lider mondial în segmentul automobilelor electrice, o performanță care s-ar putea concretiza chiar în 2025. Evoluția vânzărilor indică

Inna
GM dezvoltă un nou V8, care va fi instalat pe noua versiune de performanță a modelului Corvette - Photo
Noutăți
GM dezvoltă un nou V8, care va fi instalat pe noua versiune de performanță a modelului Corvette

Chevrolet lucrează la o versiune mai puternică pentru Corvette. Aceasta ar urma să primească un V8 de 6.7 litri volum. General Motors dezvoltă un nou V8, care își va face apariția pe vi

Inna