Drag-Race: Mercedes A45 AMG şi noul BMW M2 Coupe! Domnilor, faceţi pariurile! (VIDEO)

De Redactor AE   |  5 Mai, 2016

Distribuie :

Până la urmă cineva va ieşi învingător în această cursă. Ce-i drept, cu o diferenţă de timp care ar conta mai mult într-un campionat de turisme. Chiar şi aşa însă, victoria rămâne o victorie, indiferent de circumstanţe.

Bine că şi concurenţii sunt rivali doar în acest test şi doar în ochii fanilor acestor mărci. Asta deoarece, fac parte din segmente diferite, au motoare şi tipuri de tracţiune diferite şi practic se pot întâlni în viaţa reală doar la o cursă de semafor. Iată că mulţumită băieţilor de la cars.co.za, acest rendez-vous a putut avea loc în realitate pe un circuit închis.

Aşadar, în colţul stâng şi cu şorţi albaştri, avem noul BMW M2 Coupe, succesorul lui 1M Coupe şi cel mai compact coupe bavarez care adoptă reţeta clasică a celor de la BMW cu un propulsor de 3.0 litri twin-turbo (370 PS / 365 CP 465 NM) şi tracţiune pe puntea spate. Rivalul său, în şorţi albi se prezntă ca a fi cel mai puternic hatchback din lume, Mercedes-Benz A45 AMG. Acesta este animat de un propulsor de 2.0 litri ce dezvoltă 381 PS (376 CP) şi 475 Nm de cuplu motor, livraţi la toate patru roţi prin intermediul sistemului de tracţiune integrală.

Din ce vedeţi, cel puţin pe foaie, Mercedes-ul are tot necesarul pentru a trece primul linia de finiş. Rămâne de văzut dacă va fi aşa sau nu!

Recomandate:

Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global - Photo
Noutăți
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global

Tesla a raportat cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei în ceea ce privește livrările de automobile. În perioada aprilie-iunie 2026, constructorul american a comercializat

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice - Photo
Accidente
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat de prima instanță la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a provocat două accidente rutiere în aceeași seară în mun

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna