Erhard Schnell, creatorul Opel Calibra, GT și Corsa, s-a stins din viață

De Redactor AE   |  15 Februarie, 2020

Distribuie :

Ajuns la onorabilă vârstă de 92 de ani, designerul german Erhard Schnell a plecat în lumea celor drepți, lăsând moștenire unele dintre cele mai râvnite modele Opel, produse vreodată.

Născut în 1927, Schnell și-a început cariera de designer la Opel, în Offenbach, iar unele calități și le-a antrenat la GM Tech Center, în Detroit. Primile exerciții și lucrări puse în practică ale lui Erhard, se reflectă în silueta unor modele precum Kapitan și Rekord.

În 1962 a început propriul proiect, un concept experimental numit GT, pentru ca în 1968, Opel să includă în producție modelul de serie, care a primit același nume, GT.

Schnell este considerat și părintele compactei Opel Corsa, primul model fiind desenat chiar de el și spre fericirea lui Erhard, mașinuța a intrat pe linia de asamblare în 1982.

Însă cariera germanului a culminat cu Opel Calibra, mașina sa preferată cum o numea chiar el, unde a avut libertatea de a o proiecta exact cum și-o dorește.

Și trebuie să spunem că i-a reușit, Opel Calibra a fost mașina visurilor multor tineri, în special dacă vorbim de versiunea echipată cu motorul C20LET. Un propulsor de 2.0 litri în patru cilindri, turbo-aspirat și capabil să livreze în jur de 207 CP.

https://www.youtube.com/watch?v=FFbuBXBiKy4
https://www.youtube.com/watch?v=8VEfLnfY1ME

Recomandate:

Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global - Photo
Noutăți
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global

Tesla a raportat cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei în ceea ce privește livrările de automobile. În perioada aprilie-iunie 2026, constructorul american a comercializat

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice - Photo
Accidente
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat de prima instanță la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a provocat două accidente rutiere în aceeași seară în mun

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna