Fostul șef al Nissan declară că producătorul nipon va mai supraviețui doar 2-3 ani!

De Pavel   |  22 Ianuarie, 2020

Distribuie :

Fostul șef al al Alianței Renault-Nissan, Carlos Ghosn, este de părere că dacă cei de la Nissan vor menține actuala strategie de afaceri, compania va mai exista încă doi sau trei ani, după care va falimenta. Predicția lui Gohsn a fost făcută publică de avocatul acestuia, Nobuo Gohara, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc recent la Tokyo.

Gohara a subliniat că aceasta este doar o prognoză a lui Carlos Ghosn, care nu este întărită de nici un argument. Totodată, încă de la începutul anului 2020, ex-șeful Renault-Nissan, a declarat că capitalizarea Nissan s-a redus cu mai mult de 10 miliarde de dolari, după arestarea sa în primăvara anului 2018, și a adăugat că producătorul nipon a cheltuit pentru investigarea fraudelor circa 200 de milioane de dolari.

"Nissan au vrut să reducă influența celor de la Renault, astfel că niponii au decis că singura modalitate de a face acest lucru este să scape de mine", a declarat Gohsn jurnaliștilor, în cadrul unei conferințe de presă pe care a organizat-o la Beirut, în data de 8 ianuarie.

Amintim că, la sfârșitul lunii decembrie a anului 2019, Carlos Ghosn a fugit din arest la domiciliu și a zburat din Tokyo spre Istanbul, după care s-a mutat la Beirut. În Japonia, fostul CEO risca să fie condamnat la 10 ani de închisoare pentru fraude financiare.

Recomandate:

ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice - Photo
Accidente
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat de prima instanță la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a provocat două accidente rutiere în aceeași seară în mun

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global - Photo
Noutăți
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global

Tesla a raportat cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei în ceea ce privește livrările de automobile. În perioada aprilie-iunie 2026, constructorul american a comercializat

Inna