(FOTO) Alpine introduce o ediție limitată pentru modelul A110

De Inna   |  16 Iunie, 2022

Distribuie :

Noua versiune specială, introduse de Alpine, poartă denumirea A110 Tour de Corse 75. Prin această ediție, producătorul are scopul să aducă omagiu exemplarului A110 Berlinette 1800, cu numărul 7 de concurs, care a luat startul în ediția din 1975 a raliului Tour de Corse.

În 1975, la concurs au fost înscrise 77 de echipaje, ca într-un final să încheie competiția doar 22. Duelul pentru victorie s-a dat între acel Alpine și un exemplar Lancia Stratos HF. Modelul francez a încheiat pe locul al doilea.

x
x
x
x
x
x
x

Așa dar, vorbind despre ediția specială. Automobilul obține câteva modificări distinctive, printre care caroserie în două nuanțe (galben și negru), elemente grafice pe portiere, jante vopsite complet în alb, etriere portocalii și denumirea ediției inscripționată pe aripa stânga din față.

Între timp, pe interior noul model va fi echipat cu scaune Sabelt Racing, iar clienții le vor putea echipa și cu centuri specifice sporturilor cu motor. De asemenea a fost integrată și o plăcuță care să ateste ediția limitată din care face parte. Ediția specială va fi produsă în doar 150 de exemplare, iar comenzile pentru acestea se deschid în Franța, începând cu 17 iunie. Prețul unui exemplar constituie 80.000 de euro. 

Recomandate:

Șoferii cu revizia tehnică expirată, ar putea beneficia de un termen de 3 zile înainte de aplicarea amenzilor - Photo
Sociale
Șoferii cu revizia tehnică expirată, ar putea beneficia de un termen de 3 zile înainte de aplicarea amenzilor

Conducătorii auto care circulă cu Inspecția Tehnică Periodică (ITP) expirată, ar putea evita sancționarea imediată, dacă un amendament susținut în Parlament va fi adoptat în forma finală.

Inna
Guvernul pregătește noi reguli pentru omologarea vehiculelor. Mașinile cu omologare UE vor putea fi recunoscute fără teste suplimentare - Photo
Sociale
Guvernul pregătește noi reguli pentru omologarea vehiculelor. Mașinile cu omologare UE vor putea fi recunoscute fără teste suplimentare

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în ședința din 1 iulie, proiectul noii Legi privind omologarea și supravegherea pieței vehiculelor rutiere. Documentul introduce un cadru legislativ unific

Inna
Chișinăul va avea o nouă parcare Park & Ride la intrarea dinspre șoseaua Balcani - Photo
Noutăți
Chișinăul va avea o nouă parcare Park & Ride la intrarea dinspre șoseaua Balcani

Municipiul Chișinău continuă extinderea infrastructurii destinate șoferilor, iar o nouă parcare de tip Park & Ride urmează să fie construită în sectorul Buiucani, pe strada Codrilor, î

Inna
Audi readuce în gamă modelul A4. Viitoarea generație va fi exclusiv electrică și va debuta în 2028 - Photo
Noutăți
Audi readuce în gamă modelul A4. Viitoarea generație va fi exclusiv electrică și va debuta în 2028

Audi A4 va reveni oficial în portofoliul constructorului german, începând cu anul 2028. Confirmarea vine după ce Audi a renunțat la strategia de redenumire a modelelor, iar noul A4 v

Inna
Noul BMW X5 a fost prezentat oficial: design Neue Klasse, versiune electrică iX5 și motorizări pentru toate preferințele - Photo
Noutăți
Noul BMW X5 a fost prezentat oficial: design Neue Klasse, versiune electrică iX5 și motorizări pentru toate preferințele

La aproape trei decenii de la debutul primei generații, SUV-ul constructorului bavarez primește cea mai amplă transformare de până acum, adoptând noul limbaj de design Neue Klasse, tehnolo

Inna