Guvernul dă cu piciorul în maşinile transnistriene! Vrea să le interzică circulaţia în RM!

De Redactor AE   |  3 Noiembrie, 2016

Distribuie :

Neaţa! Avem o nouă noutate proastă, dar parţial bună. Automobilele înmatriculate în stânga Nistrului nu vor avea dreptul să circule pe teritoriul Republicii Moldova decât dacă vor respecta anumite condiţii. Şi iată care sunt acestea.

Atenţie, se interzice circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu plăcuțe eliberate în unitățile administrativ-teritoriale din regiunea transnistreană, aflate în posesia sau folosința persoanelor fizice care dețin permis de conducere al Republicii Moldova. Poliția va fi în drept să aplice șoferilor o amendă de la 25 la 30 de unități convenționale cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.

Proiectul de lege are ca scop asigurarea echităţii fiscale între persoanele care deţin autovehicule înmatriculate în Republica Moldova şi cele care deţin autovehicule neînmatriculate, ceea ce e bine, pentru orgoliul automobiliştilor care se simt mai patrioţi în sinea lor. Totodată, modificările vor contribui la creşterea siguranţei în trafic, vor reduce nivelul poluării mediului de către autoturisme, aşa cum în Transnistria sunt înregistrate o mulţime de cadavre, precum şi la sporirea pe termen lung a încasărilor la bugetul de stat.

Iar acum, ca să mai calmăm un pic spiritele, trebuie să menţionăm că documentul urmează să fie transmis Parlamentului pentru examinare. Abia după vom afla care va fi decizia organului legislativ.

Iar dacă proprietarii de automobile cu numere de Transnistria sunt discreditaţi, aflaţi că ceilalţi, în proprietarea cărora sunt automobilele cu numere de înmatriculare europene, dincontra sunt privilegiaţi! Asta după ce guvernul a aprobat o serie de modificări legislative care stabilesc noi condiții pentru deținătorii de autovehicule înregistrate în străinătate. Astfel, persoanele fizice rezidente care au introdus pe teritoriul țării până în data de 1 noiembrie 2016 autoturisme cu numere de înmatriculare străine au dreptul să le plaseze în regim vamal de import cu achitarea accizului în mărime de 30% din cota accizului stabilită pentru 2016. Adică cu până la 70% mai ieftin! Asta este partea bună, dar care tot are şi un efect negativ, dacă stăm să ne gândim bine, pentru că vor rămâne o mulţime de alte...rable să zicem.

Pentru a beneficia de reducere, persoanele trebuie să prezinte certificatul de achitare a vinietei. Autovehiculele respective urmează să fie înregistrate la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor în perioada 1 decembrie 2016 – 1 februarie 2017. Partea proastă este că autoturismele înregistrate în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender nu cad sub incidența acestei prevederi.

O altă modificare prevede că persoanele străine, care dețin permis de conducere eliberat  de țara de evidență permanentă a mijloacelor de transport, se pot afla pe teritoriul Republicii Moldova mai mult de 180 de zile. În acest caz, aceștia vor achita vinieta în mărime de 180 de euro pentru fiecare următoarele 180 de zile de aflare în țara noastră.

 

Recomandate:

Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna