Iată cum vor arăta noile certificate de înmatriculare începând cu anul 2018!

De Redactor AE   |  3 Iulie, 2017

Distribuie :

Din 1 martie 2018, proprietarii de automobile care îşi vor înmatricula maşinile, vor primi deja noul model de paşaport tehnic. În imaginile din articol vedeţi şi cum va arăta acesta.

Este prevăzută reformularea noțiunilor „Modelul” în „Tipul vehiculului”, „Tipul caroseriei” în „Descrierea comercială”, iar câmpul „Tipul vehiculului” va fi reformulat în „Categoria/subcategoria vehiculului”, scrie moldpres.md.

De asemenea, va fi introdus cîmpul „J2 Tipul caroseriei”, în timp ce câmpul „Numărul motorului” va fi exclus, având caracter opţional, potrivit Moldpres. Modificările vor fi aplicate din momentul creării condiţiilor necesare pentru punerea în circulaţie a certificatelor de tip nou, dar nu mai târziu de 1 martie 2018.

Certificatele eliberate până la intrarea în vigoare a noilor prevederi vor rămâne valabile până la expirarea termenului pentru care au fost eliberate.

Implementarea proiectului nu necesită resurse financiare din bugetul de stat, cheltuielile fiind acoperite de autoritatea responsabilă de eliberarea documentelor de înregistrare pentru vehicule - Agenţia Servicii Publice, în limita surselor disponibile.

Preţul pe care solicitanţii îl vor achita pentru perfectarea certificatelor nu se va majora.

Recomandate:

Europenii rămân la aceleași preferințe. În acest an, Volkswagen, iarăși, a fost cel mai solicitat brand auto - Photo
Noutăți
Europenii rămân la aceleași preferințe. În acest an, Volkswagen, iarăși, a fost cel mai solicitat brand auto

În primele 11 luni ale anului curent, Volkswagen a fost cea mai solicitată marcă pentru europeni. Potrivit Asociației Europene a Producătorilor de Automobile, europenii au înmatriculat pes

Inna
Traficul rutier în centrul capitalei va fi sistat astăzi. Transportul va fi redirecționat pe străzile adiacente - Photo
Sociale
Traficul rutier în centrul capitalei va fi sistat astăzi. Transportul va fi redirecționat pe străzile adiacente

Astăzi, începând cu ora 13:00, va fi sistat traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. A. Pușkin - str. Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni. Măs

Inna
Renault rescrie regulile eficienței. Un concept a parcurs peste 1.000 km cu o singură încărcare, la viteze de autostradă - Photo
Noutăți
Renault rescrie regulile eficienței. Un concept a parcurs peste 1.000 km cu o singură încărcare, la viteze de autostradă

La final de an, Renault bifează o performanță care mută atenția de la viteză pură la eficiență extremă. Constructorul francez a reușit să parcurgă peste 1.000 de kilometri fără reîncărcare cu un

Inna
(FOTO) A nins în nordul și centrul țării. Drumarii au intervenit pentru a combate lunecușul - Photo
Sociale
(FOTO) A nins în nordul și centrul țării. Drumarii au intervenit pentru a combate lunecușul

În nordul și centrul țării au fost precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În această ordine de idei, drumarii au intervenit pe traseele naționale pentru a combate lunecușul, dar ș

Inna
La un pas să ardă de viu în automobilul propriu. 2 bărbați au incendiat un Mercedes, în timp ce în interior se afla proprietarul - Photo
Sociale
La un pas să ardă de viu în automobilul propriu. 2 bărbați au incendiat un Mercedes, în timp ce în interior se afla proprietarul

Un bărbat de 51 de ani a fost la un pas distanță să ardă de viu în automobilul său. Cazul a avut loc în aproprierea localității Tudora, raionul Ștefan Vodă. Potrivit PulsMedia, bărbatul ar

Inna
România inaugurează încă 57 de kilometri din Autostrada A7. De la București, până la Adjud, mergi doar pe autostradă! - Photo
Sociale
România inaugurează încă 57 de kilometri din Autostrada A7. De la București, până la Adjud, mergi doar pe autostradă!

Un alt segment din Autostrada A7 a fost inaugurat marți, pe 23 decembrie. Este un tronson de 57 de kilometri, care leagă Focșani de Adjud și face parte din autostrada care va uni București cu pun

Inna