În timp ce INP investește bani în mașini cu radare, europenii măresc limita de viteză maximă!

De Redactor AE   |  12 August, 2018

Distribuie :

Fiecare țară cu problemele ei. La noi, Inspectoratul Național de Patrulare ”luptă” cu vitezomanii, stând ascunși prin mașini civile dotate cu RADAR, țările înalt dezvoltate însă, măresc limita de viteză.

Este vorba despre austrieci, care au decis miercuri să mărească limita de viteză la 140 de kilometri pe oră, de la 130 km / h cât era până acum. Autoritățile au inclus modificările doar pe două tronsoane ale uneia dintre principalele autostrăzi din ţară, însă acest exemplu ar putea fi extins și pentru alte șosele.

Noua limită superioară a vitezei, introdusă de ministrul transporturilor, Norbert Hofer, membru al Partidului Libertăţii de extremă dreapta (FPOe), este văzută ca o încercare de a atrage simpatia şoferilor.

Prin creşterea vitezei pe autostrada conducătorii auto vor căştiga două minute din durata călătoriei din capitala Viena până în oraşul Salzburg. Decizia se va aplica pe durata unui an, scrie promotor.ro.

Partidele de opoziţie, activiştii şi alţi critici spun că decizia va duce la creşterea numărului de accidente şi la o poluare mai mare a mediului.

Hofer însă, a spus că autostrăzile şi calitatea maşinilor s-au îmbunătăţit, deci este timpul să se testeze dacă limita de viteză poate fi ridicată.

Ţara vecină, Germania, este cunoscută pentru autostrăzile sale fără limită de viteză, iar Austria devine astfel a doua ţară unde se poate circula legal cu 140 de km / h.

Recomandate:

Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului - Photo
Sociale
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului

Circulația pe strada Călărași, din sectorul Buiucani al capitalei, a fost temporar sistată. Polițiștii să află la fața locului, pentru asigurarea siguranței în zonă. "Din cauza c

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8 - Photo
Concept Car
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8

La 55 de ani de la una dintre cele mai spectaculoase apariții din motorsport, Mercedes-Benz readuce la viață spiritul celebrului 300 SEL 6.8 AMG. Un concept dezvoltat în secret, dezvăluit de fos

Inna
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri - Photo
Noutăți
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri

Comisia Europeană pregătește o schimbare majoră în acordarea subvențiilor pentru mașini electrice. Potrivit unui nou proiect, vehiculele eligibile pentru sprijin financiar din partea statelor me

Inna
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen - Photo
Sociale
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări importante în modul de administrare a frontierei de stat. Noul mecanism de evaluare continuă, inspirat din modelul UE, promite controale mai efic

Inna
Circulația transportului de mare tonaj - sistat pe TOT teritoriul țării! - Photo
Sociale
Circulația transportului de mare tonaj - sistat pe TOT teritoriul țării!

Circulația transportului de mare tonaj a fost sistată pe întreg teritoriul țării. Informația este oferită de Poliția Națională. Restricția este temporară, începând cu aceast

Inna