Întrebare frecventă: Care este termenul maxim de circulație în MD a mașinilor cu nr străine? Iată răspunsul oficial!

De Redactor AE   |  22 Noiembrie, 2018

Distribuie :

După ce mai devreme am dezmințit o știre prea veche (de prin 2014-2015), lansată de un portal de știri local, în goana după like-uri, acum iată că avem și un răspuns oficial de la Serviciul Vamal.

Care este termenul maxim, legal, de aflare în țară, a automobilelor înregistrate în state străine?

În cazul în care circulați cu o mașină înmatriculată în străinătate, trebuie să cunoașteți că termenul maxim de aflare a acesteia pe teritoriul Republicii Moldova constituie 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive. Deși prevederea respectivă este în vigoare din data de 1 iulie 2017, întrebarea privind termenul admisibil continuă a fi una dintre cele mai frecvent adresate operatorilor Liniei de informare a Serviciului Vamal.

Încălcarea acestui termen atrage după sine o amendă de până la 4 500 de lei, concomitent cu obligativitatea scoaterii din țară a autovehiculului. Iar în cazul în care acesta a fost depistat în interiorul țării, posesorul suportă și cheltuielile de escortare (0,15 euro/km).

Totodată, în situația în care vehiculul nu a fost scos de pe teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit, iar acesta nu mai există (a fost distrus sau vândut la piese, fapt confirmat prin documente justificative), organul vamal va încasa pentru mijloacele de transport ce se încadrează în termenul admisibil de exploatare – drepturile de import, iar în cazul în care acestea sunt prohibite, va percepe contravaloarea lor conform legislaţiei în vigoare.

Restricția nu este aplicabilă însă în cazul autoturismelor introduse în țară de către persoanele fizice domiciliate în străinătate şi care deţin permis de conducere în ţara în care îşi au domiciliul.

Totuși, după expirarea termenului de 180 zile de la prima intrare în țară, acestea trebuie să  achite vinieta de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul ţării noastre.

Cu alte cuvinte, achiți 360 euro anual și circuli cu mașina 12 luni de zile, cu condiția că intrarea în țară a mașinii respective, a făcut-o un cetățean străin care are și permisul de conducere emis în aceeași țară (nu moldovenesc).

Recomandate:

Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen - Photo
Sociale
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări importante în modul de administrare a frontierei de stat. Noul mecanism de evaluare continuă, inspirat din modelul UE, promite controale mai efic

Inna
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8 - Photo
Concept Car
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8

La 55 de ani de la una dintre cele mai spectaculoase apariții din motorsport, Mercedes-Benz readuce la viață spiritul celebrului 300 SEL 6.8 AMG. Un concept dezvoltat în secret, dezvăluit de fos

Inna
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri - Photo
Noutăți
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri

Comisia Europeană pregătește o schimbare majoră în acordarea subvențiilor pentru mașini electrice. Potrivit unui nou proiect, vehiculele eligibile pentru sprijin financiar din partea statelor me

Inna