Lexus lansează noul model LS. Intră în competiţie cu Mercedes-Benz S-Class şi BMW Seria 7

De Redactor AE   |  9 Ianuarie, 2017

Distribuie :

Primul Lexus LS a debutat în 1989, la Salonul Auto de la Detroit, iar astăzi, 18 ani mai târziu, îşi are premiera mondială a celei de-a cincia generaţii a celui mai luxos Lexus produs vreodată.

Construit pentru a concura cu Mercedes-Benz S-Class, Audi A8 şi BMW Seria 7, simbolul luxului din Ţara Soarelui Răsare vine cu un design absolut unic şi instant recunosct ca fiind Lexus. Acesta va utiliza platforma extinsă a coupeului LC500, ceea ce i-a permis să reducă vreo 90 de kilograme din masa totală. Lexus LS măsoară 5.235 mm în lungime, 1.900 în lăţime şi 1.450 mm înălţime, fiind cu câţiva centimetri buni din înălţime, astfel că apare mult mai sporty şi cu o siluetă mai tonifiată. Ampatamentul de 3.125 de mm este un alt indicator bun cu care se poate lăuda limuzina şi care îl apropie foarte mult de versiunile Long ale rivalilor săi Seria 7 şi S-Class!

Noul LS este beneficiarul unor tehnolgii moderne toate aflate sub controlul unui modul Vehicle Dynamics Integrated Management ce operează cu toate cele patru "simţuri" ale maşinii, suspensia, direcţia, motorul şi frânele. Sub capotă este instalat un V6 de 3.5 litri ce pune pe roţile punţii spate în jur de 415 cai putere şi 600 Nm de cuplu motor, capabili să catapulteze maşina de la zero la prima sută la oră în 4.5 secunde. De un mare ajutor îi este şi transmisia cu zece trepte, care potrivit inginerilor niponi, este la fel de rapidă ca o cutie de viteze modernă cu dublu-ambreiaj.

2018-Lexus-LS-1 2018-Lexus-LS-2 2018-Lexus-LS-3 2018-Lexus-LS-4 2018-Lexus-LS-5 2018-Lexus-LS-6 2018-Lexus-LS-7 2018-Lexus-LS-8 2018-Lexus-LS-9 2018-Lexus-LS-10 2018-Lexus-LS-11 2018-Lexus-LS-12 2018-Lexus-LS-13 2018-Lexus-LS-14 2018-Lexus-LS-15 2018-Lexus-LS-16 2018-Lexus-LS-17 2018-Lexus-LS-18 2018-Lexus-LS-19 2018-Lexus-LS-20 2018-Lexus-LS-21 2018-Lexus-LS-22 2018-Lexus-LS-23 2018-Lexus-LS-24 2018-Lexus-LS-25 2018-Lexus-LS-26 2018-Lexus-LS-27 2018-Lexus-LS-28 2018-Lexus-LS-29 2018-Lexus-LS-30 2018-Lexus-LS-31 2018-Lexus-LS-32 Lexus-LS-18-1 Lexus-LS-18-2 Lexus-LS-18-3 Lexus-LS-18-4 Lexus-LS-18-5 Lexus-LS-18-6 Lexus-LS-18-7 Lexus-LS-18-8 Lexus-LS-18-9 Lexus-LS-18-10 Lexus-LS-18-11 Lexus-LS-18-12 Lexus-LS-18-13 Lexus-LS-18-14 Lexus-LS-18-15 Lexus-LS-18-16 Lexus-LS-18-17

Recomandate:

Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen - Photo
Sociale
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări importante în modul de administrare a frontierei de stat. Noul mecanism de evaluare continuă, inspirat din modelul UE, promite controale mai efic

Inna
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri - Photo
Noutăți
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri

Comisia Europeană pregătește o schimbare majoră în acordarea subvențiilor pentru mașini electrice. Potrivit unui nou proiect, vehiculele eligibile pentru sprijin financiar din partea statelor me

Inna
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8 - Photo
Concept Car
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8

La 55 de ani de la una dintre cele mai spectaculoase apariții din motorsport, Mercedes-Benz readuce la viață spiritul celebrului 300 SEL 6.8 AMG. Un concept dezvoltat în secret, dezvăluit de fos

Inna
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului - Photo
Sociale
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului

Circulația pe strada Călărași, din sectorul Buiucani al capitalei, a fost temporar sistată. Polițiștii să află la fața locului, pentru asigurarea siguranței în zonă. "Din cauza c

Inna
Serviciile municipale - „toată ziua în teren”. Ion Ceban le mulțumește muncitorilor pentru intervenții - Photo
Sociale
Serviciile municipale - „toată ziua în teren”. Ion Ceban le mulțumește muncitorilor pentru intervenții

Ion Ceban afirmă că serviciile municipale se află toată ziua în teren. În acest context, edilul capitalei a adresat mulțumiri muncitorilor. "Mulțumim muncitorilor care

Inna