Lincoln își ia rămas bun de la modelul Continental! Începând cu anul 2021 americanii se vor concentra pe segmentul SUV-urilor

De Auto Expert   |  9 Iulie, 2020

Distribuie :

Piața auto mondială se află într-o continuă schimbare, iar noile trenduri dictează longevitatea modelelor produse și când este timpul potrivit pentru ca acestea să fie incluse în lista ”pensionarilor”. Situația actuală este pe cale să elimine și venerabilul Lincoln Continental, progenitorul direct al primei generații a modelului, dezvăluită pentru prima dată în 1939.

Considerat etalonul luxului american, într-o perioadă când piața SUA era autosustenabilă, fără a fi necesare interferențe externe din partea producătorilor de pe bătrânul continent sau Asia, Lincoln a devenit alegerea generică a majorității președinților Statelor Unite ale Americii, fiind prezent din 1939 până în 1983 în flotele prezidențiale. Vorbind strict de Continental, o limuzină din anul 1961 construită după necesitățile specifice ale Serviciului Secret, a devenit scena asasinării președintelui american John F. Kennedy, în data de 22 noiembrie 1963.

Se pare că totuși, nici măcar trecutul măreț nu va salva continuitatea generației, varianta anului 2020 fiind ultima reîncarnare a modelului constructorului american care va deveni indisponibil pe piețele internaționale începând cu anul viitor, excepție fiind doar China, unde acesta va fi păstrată încă un an. În continuare, Lincoln va adopta o strategie aplicată de altfel și de alte companii, anume va discontinua sedanurile și va da undă verde SUV-urilor care se bucură la moment de o popularitate mai mare în rândurile clienților.

Astfel, fratele mai mic al SUV-urilor din gama Lincoln a fost treptat eliminat, deoarece chiar dacă la lansare părea o apariție senzațională, după o absență de peste un deceniu, vânzările acestuia au înregistrat o dinamică negativă cu 12 mii de unități în 2017, și doar 6.500 pentru anul 2019. Anul acesta probabil a devenit unul decisiv pentru Continental, pentru că s-a adăugat și criza cauzată de coronavirus, iar viitorul acestuia fiind absolut incert.

Cu toate aceste, zvonurile speculează că Lincoln se va concentra pe electrificarea gamei în anii următori, pentru a păstra trendul eco-friendly.

Recomandate:

3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților - Photo
Sociale
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților

3.000 de kilometri de drumuri, din Republica Moldova, vor fi modernizați, potrivit lui Igor Grosu, Președintele Parlamentului. Până în anul 2029, autoritățile planifică să modernizeze rețe

Inna
Ai avariat mașina într-o groapă? Iată de la cine și cum să ceri despăgubiri - Photo
Sociale
Ai avariat mașina într-o groapă? Iată de la cine și cum să ceri despăgubiri

Dacă ai avariat o mașină, după ce ai dat într-o groapă, pe drumurile din Republica Moldova, poți solicita despăgubiri. Iar pentru asta, trebuie să știi exact pașii necesari și la cine să apelezi

Inna
Cod Portocaliu de ninsori și vânt puternic! În ce perioadă să ne așteptăm la precipitații puternice - Photo
Sociale
Cod Portocaliu de ninsori și vânt puternic! În ce perioadă să ne așteptăm la precipitații puternice

Precipitații puternice sub formă de ninsoare și lapoviță ne așteaptă în următoarele zile, conform prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat. În acest sens, au fost emise două avert

Inna
Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii - Photo
Sociale
Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii

Un alt șofer a fost oprit în trafic pentru că nu era echipat în conformitate cu condițiile de trafic. Șoferul unui Mercedes-Benz Sprinter circulă cu anvelope de vară. Iar pe lângă fa

Inna
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni - Photo
Sociale
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni

Ninsorile și lapovița din timpul nopții au pus la lucru zeci de echipe de drumari. Aproape 1.860 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate pe drumurile naționale, iar autoritățile ave

Inna
Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze - Photo
Sociale
Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze

Starea drumurilor din Republica Moldova este critică. Mai mult, aceasta ar putea, în continuare, să degradeze, potrivit specialistului în siguranță rutieră, Ilie Bricicaru. Potrivit acestu

Inna
2.5 miliarde lei cheltuite pe drumuri în 2025. Ce investiții pregătește Guvernul pentru 2026 - Photo
Sociale
2.5 miliarde lei cheltuite pe drumuri în 2025. Ce investiții pregătește Guvernul pentru 2026

Infrastructura rutieră rămâne în centrul investițiilor publice. Autoritățile au executat peste 96% din bugetul alocat pentru drumurile naționale în 2025, iar pentru 2026 este pregăti

Inna