Lotus prezintă publicului primul său hypercar, numit Evija! 2.000 CP și o accelerație 0-100 km/h în mai puțin de 3 secunde

De Pavel   |  17 Iulie, 2019

Distribuie :

Geely, brandul care deține 51% din acțiunile constructrului Lotus, a promis în momentul achiziției, că britanicii vor primi o susținere financiară pentru dezvoltarea noilor modele. Acum vedem primul pas în această direcție și asistpm la prezentarea primului hypercar Lotus numit Evija!

Conform oficialilor companiei Lotus, noul model va fi asamblat în doar 130 de unități, urmând ca producția să înceapă în anul 2020. Totodată, britanicii spun că au deschis și listele de rezervări, iar clienții au de achitat un avans de 250.000 de lire, echivalentul a 276.700 de euro. Prețul de pornire stabilit de Lotus este de 1.7 milioane de lire, sau circa 1.88 milioane de euro. 

Noul Lotus Evija are la bază o structură monococă din fibră de carbon, iar liniile caroseriei au fost gândite pentru eficiență aerodinamică maximă. Noul hypercar electric va folosi camere video în locul oglinzilor convenționale. La exterior, portierele nu dispun de mânere, britanicii menționând că acesta vor fi acționate electric prin simpla apăsare a unui buton amplasat pe cheie. 

Lotus Evija va beneficia de o aripă spate activă pentru a oferi performanțe de top indiferent de viteza de rulare. În același timp, oficialii Lotus spun că Evija va dispune de faruri cu laser atât pentru luminile de drum, cât și pentru luminile de întâlnire. 

La interior, hypercar-ul britanic oferă două locuri, iar ocupanții se vor bucura de un sistem de climatizare și de un sistem de infotainment compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto. Instrumentarul de bord va fi unul complet digital, iar volanul a fost inspirat de cele utilizate pe monoposturile de Formula 1. 

Scaunele pregătite de Lotus au o structură din fibră de carbon și sunt îmbrăcate în Alcantara. Standard, acestea vor veni cu centuri cu prindere în trei puncte, însă clienții vor putea opta și pentru centuri cu prindere în patru puncte. De asemenea, elementele de la interior sunt fabricate din fibră de carbon. Toate aceste "artificii" au fost realizate pentru ca masa totală a lui Evija să fie de 1.690 de kilograme.

Consola centrală "plutitoare" va integra o serie de butoane sensibile la atingere. La nivelul volanului, britanicii au integrat un selector pentru alegerea modurilor de conducere: Range, City, Tour, Sport și Track. 

Lotus își dorește ca Evija să devină cel mai puternic model de serie din lume, motiv pentru care, hypercar-ul britanic va integra 4 motoare electrice, câte unul pentru fiecare roată. Britanicii au stabilit ca ținta finală în ceea ce privește versiunea de serie să fie următoarea: 2.000 de cai putere și un cuplu de 1.700 Nm. 

În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h va avea loc în mai puțin de 3 secunde, în timp ce repriza 0-300 km/h ar urma să se desfășoare în mai puțin de 9 secunde. Viteza maximă anunțată de producător va fi de 321 km/h. 

Energia necesară acestei explozii de putere va fi asigurată de un pachet de baterii cu o capacitate de 70 kWh. Britanicii declară că acumulatorul va putea fi încărcat și la viitoarele prize de 800 kW. Până atunci, la o priză de 350 kW, Evija va avea nevoie de 12 minute pentru ca bateria să ajungă de la 0 la 80% și de 18 minute pentru un "plin" complet. Autonomia calculată conform standarului WLTP este de 400 de kilometri.

Recomandate:

Citroen anunță o rechemare masivă. Peste 113.000 de C3 și C3 Aircross, chemate în service pentru o problemă la sistemul de recunoaștere a indicatoarelor - Photo
Noutăți
Citroen anunță o rechemare masivă. Peste 113.000 de C3 și C3 Aircross, chemate în service pentru o problemă la sistemul de recunoaștere a indicatoarelor

Constructorul francez Citroen anunță o campanie amplă de rechemare care vizează peste 100.000 de unități C3 și C3 Aircross. Defecțiunea ține de camera video frontală și poate duce la afișarea incorect

Inna
(VIDEO) În lacul Ghidighici a fost depistată o mașină. IGSU este la fața locului - Photo
Sociale
(VIDEO) În lacul Ghidighici a fost depistată o mașină. IGSU este la fața locului

O mașină a fost depistată în lacul Ghidighici. Scafandrierii sunt la fața locului pentru a se convinge că nu sunt victime, scrie Știri.md. La momentul actual, nu a fost găsită nicio per

Inna
Activitatea a 2 puncte de trecere a frontierei, sistată din cauza condițiilor meteo nefavorabile - Photo
Sociale
Activitatea a 2 puncte de trecere a frontierei, sistată din cauza condițiilor meteo nefavorabile

Activitatea punctelor de trecere a fontierei Palanca și Tudora va fi sistată, începând cu ora 03:00. Poliția atenționează că măsura este valabilă pentru toate categoriile de participanți l

Inna
Volkswagen ar putea închide unele fabrici, conform unui plan de reducere a costurilor pentru următorii 3 ani - Photo
Noutăți
Volkswagen ar putea închide unele fabrici, conform unui plan de reducere a costurilor pentru următorii 3 ani

Volkswagen Group pregătește un nou val de restructurări. Gigantul german vizează reducerea costurilor cu 20% în următorii trei ani, iar presa din Germania vorbește inclusiv despre posibile &icir

Inna
Mercedes are planuri mărețe. Planifică 16 modele noi până la finalul lui 2026 și 7 lansări în următoarele 3 luni - Photo
Noutăți
Mercedes are planuri mărețe. Planifică 16 modele noi până la finalul lui 2026 și 7 lansări în următoarele 3 luni

Constructorul german accelerează ritmul lansărilor. Mercedes-Benz pregătește 16 modele noi până la sfârșitul lui 2026, iar primele 7 vor fi prezentate chiar în următoarele trei

Inna
MIDR: peste 460 de tone de asfalt la rece au fost utilizate pentru plombarea gropilor pe drumurile naționale - Photo
Sociale
MIDR: peste 460 de tone de asfalt la rece au fost utilizate pentru plombarea gropilor pe drumurile naționale

Drumarii au intervenit pe mai multe sectoare ale rețelei de drumuri naționale cu lucrări de plombare a gropilor, care s-au format în urma înghețurilor și condițiilor nefavorabile. 

Inna
China interzice mașinile noi, care sunt dotate cu volan desenat în forma unei manșe - Photo
Noutăți
China interzice mașinile noi, care sunt dotate cu volan desenat în forma unei manșe

Autoritățile de la Beijing schimbă regulile jocului în materie de siguranță auto. Începând cu 1 ianuarie 2027, mașinile noi echipate cu volan de tip „manșă” nu vor mai pu

Inna
Angajații Ferrari au beneficiat de recompense generoase, după ce italienii au publicat rezultatele în vânzări pentru 2025 - Photo
Noutăți
Angajații Ferrari au beneficiat de recompense generoase, după ce italienii au publicat rezultatele în vânzări pentru 2025

Angajații Ferrari au fost remunerați cu o recompensă în valoare de 15.000 de euro pentru rezultatele în vânzări, care au fost obținute pe parcursul anului 2025. Este cel mai generos

Inna