Mai bun decât electricele? S-a lansat Hyperion XP-1, supercarul cu autonomie de 1600 km și 350 km/h maximi

De Sergiu   |  13 August, 2020

Distribuie :

Chiar dacă și cei de la Hyperion Motors au selectat o tactică ecologică pentru produsele oferite, s-au decis, mai degrabă, să apeleze la hidrogen și nu la propulsia electrică, cum fac mai toți producătorii. Acolo unde giganți ca Toyota, Honda sau Hyundai s-au împotmolit, tânăra companie se pare că va scrie istorie. 

Cel puțin, așa se speră! Pentru că Hyperion a dezvăluit deja XP-1, supercarul neordinar în mai toate privințele. Vorbim, în primul rând, de aspectul neobișnuit al acestuia. În comparație cu alte mașini sport de serie, acesta arată cel puțin ciudat. Mulți îl cred prea futurist. Un lucru e sigur, însă! Creația companiei din California nu lasă pe nimeni indiferent.

x
x
x
x

Și dacă designul nu v-a convins, iată performanțele pe care mașina de performanță le dezvăluie. Din spusele producătorului, autonomia acesteia ar trebui să fie dublă în comparație cu cel mai viguros automobil electric, Lucid Air, oferind tocmai 1600 kilometri până la reîncărcarea rezervoarelor. De fapt, aceste cifre impresionante de altfel, sunt forțate din supercar dintr-un motiv foarte simplu. Infrastructura ce-ar permite alimentarea vehiculelor propulsate pe hidrogen este subdezvoltată chiar și în comparație cu stațiile electrice, nemaivorbind deja de stațiile peco. Am putea chiar spune că autonomia a apărut din necesitate; în caz contrar proiectul nu ar fi fezabil.

Următoarele date oferite de constructor nu pot să nu ne bucure. Viteza maximă e setată undeva pe la 350 km/h, iar accelerația 0-100 km/h se realizează în doar 2.3 secunde, toate posibile inclusiv datorită masei mici de doar 1248 kilograme. Nu au fost dezvăluite careva informații cu referință la puterea ce va fi oferită de propulsoarele mașinii, dar se știe că aceasta vine de la două motoare electrice.

Prețul nu a fost nici el anunțat, dar va fi, cel mai probabil, destul de însemnat, dacă ar fi să judecăm după cantitatea de materiale exotice ce sunt folosite la asamblarea mașinii, specific fibră de carbon și titan. Doar 300 exemplare vor fi produse în 2022 și vor fi disponibile spre achiziție într-un număr limitat de state.

x
x
x
x
 

Recomandate:

Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii - Photo
Sociale
Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii

Un alt șofer a fost oprit în trafic pentru că nu era echipat în conformitate cu condițiile de trafic. Șoferul unui Mercedes-Benz Sprinter circulă cu anvelope de vară. Iar pe lângă fa

Inna
Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze - Photo
Sociale
Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze

Starea drumurilor din Republica Moldova este critică. Mai mult, aceasta ar putea, în continuare, să degradeze, potrivit specialistului în siguranță rutieră, Ilie Bricicaru. Potrivit acestu

Inna
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni - Photo
Sociale
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni

Ninsorile și lapovița din timpul nopții au pus la lucru zeci de echipe de drumari. Aproape 1.860 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate pe drumurile naționale, iar autoritățile ave

Inna
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților - Photo
Sociale
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților

3.000 de kilometri de drumuri, din Republica Moldova, vor fi modernizați, potrivit lui Igor Grosu, Președintele Parlamentului. Până în anul 2029, autoritățile planifică să modernizeze rețe

Inna