Mai mult de 30% dintre britanici nu cunosc semnificația indicatorilor din bordul mașinilor

De Redactor AE   |  19 Octombrie, 2017

Distribuie :

Conform unui sondaj realizat de Dacia, două treimi dintre britanici nu cunosc semnificația tuturor indicatorilor din bordul mașinii, scrie automarket.ro. 84% consideră că noile gadgeturi sunt prea complicate.

Dacia a realizat un sondaj în Marea Britanie pentru a vedea cât de bine înțeleg și cum folosesc britanicii noile tehnologii din piață. Dintre cele 2.000 de persoane care au luat parte la sondaj, două treimi au spus că nu cunosc semnificația tuturor indicatorilor din bordul mașinilor. În același timp, a fost relevat faptul că doar două treimi dintre tehnologiile disponibile pe mașinile achiziționate sunt folosite cu adevărat.

84% dintre respondenți sunt de părere că noile gadgeturi au devenit mult prea complicate, iar peste o treime spun că folosesc mai puțin de jumătate dintre funcțiile oferite de telefoanele inteligente.

"Simplu înseamnă inteligent. [...] În cadrul Dacia nu dezvoltăm tehnologii inutile și ne mândrim cu faptul că le oferim clienților doar lucrurile de care au nevoie", a declarat Louise O’Sullivan, oficial Dacia Marea Britanie.

În același timp, unul din cinci britanici are acasă cel puțin trei gadgeturi de bucătările pe care nu le utilizează niciodată. 6 din 10 britanici spun că habar nu au cum să folosească la maximum funcțiile mașinilor de spălat, iar 15% dintre respondenți au declarat că au returnat un produs electronic pentru că modul de utilizare era mult prea complicat.

"Afluxul de gadgeturi și noile tehnologii ar fi trebuit să ne ajute să trăim mai ușor, dar sondajul scoate la iveală faptul că milioane de oameni nici măcar nu folosesc jumătate dintre funcțiile disponibile", a completat oficialul Dacia din Marea Britanie.

Recomandate:

Traseele care au fost blocate din cauza condițiilor meteo, sunt deja accesibile. Încă persistă riscul producerii accidentelor - Photo
Sociale
Traseele care au fost blocate din cauza condițiilor meteo, sunt deja accesibile. Încă persistă riscul producerii accidentelor

Toate drumurile, pe care ieri a fost sistată circulația rutieră din cauza ninsorilor abundente, sunt deja accesibile pentru șoferi. Poliția Națională monitorizează situația din trafic și anunță că &ic

Inna
Va fi construit un pod nou peste Prut, la Albița–Leușeni. Va fi o investiție de 256.9 milioane lei pentru modernizarea traficului - Photo
Noutăți
Va fi construit un pod nou peste Prut, la Albița–Leușeni. Va fi o investiție de 256.9 milioane lei pentru modernizarea traficului

Autoritățile de la București au dat undă verde construirii unui nou pod rutier peste Prut, în punctul Albița–Leușeni. Proiectul, evaluat la aproape 257 de milioane de lei, promite să &icir

Inna