Mașinile diesel, depășesc normele de poluare de 1.000 de ori! Despre asta însă nu se vorbește la TV

De Redactor AE   |  6 Februarie, 2020

Distribuie :

O altă entitate, noi teste, noi cercetări și noi rezultate. De această dată și mai puțin îmbucurătoare, după cum veți citi și în cele ce urmează.

Platforma 2Celsius membră a Federaţiei Europene pentru Transport şi Mediu (T&E), vine cu un mesaj alarmant. Nivelul de emisii nocive, al mașinilor diesel, depășește de peste 1.000 de ori norma despre care se vorbește în sursele oficiale.

“Poluarea provenită de la noile maşini diesel ajunge la valori şi de 1.000 de ori mai mari decât cele normale, au arătat două teste realizate pe două modele auto de top. Astfel de vârfuri de poluare sunt foarte periculoase şi pot afecta instantaneu inima.”

”Ele sunt rezultatul unui proces de curăţare a filtrelor prin care trec maşinile (vedeți subiectul DPF), uneori chiar în zonele urbane, care se poate întinde pe 15 kilometri, un proces complet ignorat de testele oficiale de emisii. Peste 45 de milioane de maşini care circulă pe drumurile din Europa au acest filtru, ceea ce înseamnă 1,3 miliarde de procese de curăţare într-un an”, notează sursa citată.

Despre procesul de curățare al filtrului DPF, am scris anterior, acum vom face doar referire la faptul că acest proces are loc în special pe autostrăzi, timp în care sunt eliberate moleculele cele mai mari de CO2 din filtrele DPF, reținute în timpul exploatării în oraș.

Potrivit platformei, organizaţia T&E a comisionat testele independente şi susţine că legiuitorii trebuie să accepte că maşinile diesel sunt încă foarte poluante şi trebuie să înăsprească testarea şi limitarea emisiilor.

Modelele testate au fost Nissan Qashqai şi Opel Astra, maşini aflate pe locurile doi, respectiv patru în topul vânzărilor pe segmentele lor. În urma testelor independente au reieşit depăşiri cu 32%, respectiv cu 115% a limitei legale pentru emisii în timpul curăţării filtrelor.

“Ca urmare a unui gol în legislaţie, însă, limita legală nu se aplică în timpul curăţării filtrelor, ceea ce înseamnă că între 60% şi 99% din emisiile rezultate în cadrul unui test sunt ignorate”, susţin realizatorii.

Conform informaţiilor centralizate în urma testelor, totalul particulelor dăunătoare emise de către cele două maşini a crescut chiar mai mult, cu între 11 şi 184%, când au fost luate în calcul şi particulele ultrafine, nereglementate de lege.

“Aceste particule ultrafine nu sunt măsurate de testele oficiale, dar sunt considerate cele mai dăunătoare pentru sănătatea umană întrucât avansează foarte mult în corpul uman şi au fost corelate cu cancerul la creier. Curăţarea filtrului pentru prevenirea blocării poate avea loc în orice condiţii, inclusiv în zone urbane. În timpul testelor, nivelul particulelor a continuat să fie mare în timpul şofatului în oraş timp de 30 de minute după încetarea procesului de curăţare. Ambele modele au respectat limita legală pentru oxizi de azot”, se precizează în concluziile controalelor.

În acest context, T&E susţine că este nevoie ca forul european să solicite autorităţilor competente din fiecare stat membru să verifice maşinile din circulaţie după ce au fost vândute, “aşa cum procedează Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA”.

“Aceste teste arată că noile maşini diesel tot nu sunt curate. Mai mult decât atât, scuipă particule foarte periculoase în oraşele noastre şi pe autostrăzi, zilnic. Producătorii de maşini primesc o mare favoare şi oamenii plătesc cu plămânii. Producătorii trebuie să-şi cureţe maşinile dacă vor să le vândă. Particulele reglementate de lege sunt doar jumătate din poveste. Cele mai mici particule ultrafine prezintă un risc mult mai mare pentru sănătate, dar sunt ignorate de testele oficiale. Următoarele standarde Euro de poluare trebuie să închidă portiţele de scăpare pentru producători şi să stabilească limite pentru toate substanţele poluante. În final, trebuie să avem un standard care să ceară zero emisii de la maşinile care circulă pe drumurile din Europa”, explică Anna Krajinska, inginer în cadrul organizaţiei T&E.

Statisticile arată că trei din patru cetăţeni europeni sunt expuşi unui nivel periculos de particule din aer, iar poluarea cu particule este cel mai grav tip de poluare, asociat cu cancerul, iar expunerea îndelungată provoacă afecţiuni ale inimii şi plămânilor.

Pe de altă parte, o analiză a celor de la T&E relevă faptul că numărul autovehiculelor diesel care circulă pe drumurile din Europa a ajuns la 51 de milioane, în creştere cu 18% raportat la ultimele 12 luni, şi cu 74% în comparaţie cu anul 2016.

Calculele, care se bazează pe date referitoare la vânzările din 2008 până în prezent, precum şi pe date privind emisiile reale din atmosferă, evidenţiază faptul că producătorii de maşini continuă să vândă autovehicule diesel poluatoare: aproape o cincime din acestea sunt în Germania (9,9 milioane), urmată de Franţa (9,8 milioane) şi Marea Britanie (8,5 milioane). Împreună cu Italia, Spania şi Belgia, cele şase ţări reprezintă 81% din flota poluatoare a UE.

Per ansamblu, aceleaşi calcule arată că Grupul Volkswagen este responsabil pentru mai mult de 20% dintre maşinile şi dubele diesel din UE (11,6 milioane), Renault-Nissan pentru 8,1 milioane, iar PSA Group pentru 7,2 milioane.

Sursa: Agerpres.ro via Protv

Recomandate:

Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice - Photo
Accidente
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat de prima instanță la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a provocat două accidente rutiere în aceeași seară în mun

Inna
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global - Photo
Noutăți
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global

Tesla a raportat cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei în ceea ce privește livrările de automobile. În perioada aprilie-iunie 2026, constructorul american a comercializat

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna