Mazda renunță temporar la lansarea noilor modele!

De Pavel   |  24 Februarie, 2020

Distribuie :

În următorii doi ani, gama Mazda nu-și va extinde gama de modele. Nici chiar vehiculele existente nu vor primi actualizări, îmbunătățiri sau facelift-uri. Potrivit publicației Nikkei Asian Review, acest lucru se întâmplă din motivul necesității acumulării de resurse, pentru a aduce pe piață modele absolut noi, planificate să apară în 2023.

Strategia de dezvoltare a constructorului a fost publicată în presă în 2019, după publicarea raportului companiei destinat investitorilor, unde s-a povestit detaliat direcțiile de dezvoltare tehnologică ale companiei Mazda. În special, niponii au intenția de a dezvolta o nouă platformă pentru modele cu tracțiune spate, câteva motoare în șase cilindri pe benzină, dar și motorină, un sistem mild-hybrid și alte tehnologii moderne care sunt așteptate de clienții mărcii.

Se presupune că apariția modelelor Mazda de dimensiuni generoase și cu motoare în șase cilindri, le va oferi posibilitatea japonezilor să concureze cu cei de la Lexus, deși unele zonuri insistă că producătorul nipon se gândește la o rivalitatea cu marii constructori premium precum Mercedes sau BMW!

În această ordine de idei, implementarea acestei strategii necesită resurse financiare considerabile, anume din acest motiv compania a ales să nu mai cheltuie bani pe modelele actuale din ofertă.

Recomandate:

Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice - Photo
Accidente
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat de prima instanță la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a provocat două accidente rutiere în aceeași seară în mun

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global - Photo
Noutăți
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global

Tesla a raportat cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei în ceea ce privește livrările de automobile. În perioada aprilie-iunie 2026, constructorul american a comercializat

Inna