Mercedes a prezentat gama completă de motorizări pentru C-Klasse

De AutoExpert   |  24 Ianuarie, 2014

Distribuie :

Cei de la Mercedes-Benz Passion au obţinut lista completă de motorizări a lui C-Klasse. În baza acestei liste, putem observa prezenţa a doi hybrizi în gamă, dintre care unul este plug-in. O altă noutate în gama C-Klasse este un motor pe benzină cu şase cilindri în linie, unitatea de 3.0 litri asigurând 333 CP şi 480 Nm, totul cu un consum mediu anunțat de numai 7.8 litri la sută.

Versiunea de bază pleacă de la 116 CP, un diesel numit C180 BlueTEC, al cărui consum mediu este declarat la 3.8 litri la sută. Acesta nu este cel mai economic model din gamă, hybridul plug-in fiind campionul economiei, cu trei litri la sută consum mixt în ciclul NEDC, o valoarea impresionantă pentru un model de 211 CP şi 350 Nm.

C-alte motoare2

Vârful gamei urmează să fie denumit C63 AMG şi este aşteptat să primească un V8 twin-turbo de 4.0 litri. Performanţele acestuia sunt încă un secret, deoarece urmează să fie lansat în 2015. Respectiva motorizare este aşteptată să livreze între 450 şi 500 CP şi ar putea fi oferită în două niveluri de putere, standard şi Performance Pack.

Până atunci, cel mai puternic C-Klasse disponibil pe piaţă se numeste C400 4Matic, are tracţiune integrală şi 333 CP. Gama C-Klasse include mai multe versiuni 4Matic şi va beneficia şi de aportul unei transmisii 9G Tronic, care asigură nouă trepte de mers înainte.

C-alte motoare1

Recomandate:

Rușii nu fac față deficitului de combustibil și importă benzină din India - Photo
Sociale
Rușii nu fac față deficitului de combustibil și importă benzină din India

Rusia importă benzină din India, pentru a acoperi deficitul creat de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor. Conform Reuters, India ar fi deja expediat în Rusia 60.000 de tone de benzină. Mai m

Inna
Doi șoferi sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Poliția s-a autosesizat în urma unor imagini video - Photo
Sociale
Doi șoferi sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Poliția s-a autosesizat în urma unor imagini video

Doi șoferi, unul de 37 și altul de 48 de ani, au fost sancționați de oamenii legii, după ce nu au acordat prioritate legală pietonilr aflați în traversarea străzii. Poliția s-a autosesizat &icir

Inna
Volkswagen și Bosch pun capăt colaborării pentru dezvoltarea tehnologiilor de conducere autonomă - Photo
Noutăți
Volkswagen și Bosch pun capăt colaborării pentru dezvoltarea tehnologiilor de conducere autonomă

Volkswagen Group, prin divizia sa de software Cariad, și Bosch au decis să încheie parteneriatul dedicat dezvoltării sistemelor de asistență pentru șofer și a tehnologiilor de conducere autonomă

Inna
BMW a început producția noului 7 Series facelift. Modelul este asamblat la uzina din Dingolfing - Photo
Noutăți
BMW a început producția noului 7 Series facelift. Modelul este asamblat la uzina din Dingolfing

BMW 7 Series facelift a intrat oficial în producție, constructorul bavarez a demarat asamblarea modelului actualizat la fabrica sa din Dingolfing, Germania. Tot aici au fost construite

Inna
Încep lucrările de reparație pe str. Veronica Micle. Cum va fi afectat traficul rutier - Photo
Sociale
Încep lucrările de reparație pe str. Veronica Micle. Cum va fi afectat traficul rutier

În perioada următoare, va fi suspendată circulația rutieră pe str. Veronica Micle, tronsonul cuprins între străzile A. Pușkin și V. Pârcălab. Decizia a fost luată în legătură c

Inna
Trafic parțial suspendat în centrul capitalei. Vor fi executate lucrări de reparație - Photo
Sociale
Trafic parțial suspendat în centrul capitalei. Vor fi executate lucrări de reparație

În perioada 3-5 iulie curent, va fi suspendat parțial traficul rutier la intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și București. Măsura va fi aplicată în intervalul or

Inna