Mercedes-Benz ar putea avea interdicția de a comercializa mașini în Germania din cauza unui proces pierdut cu Nokia

De Sergiu   |  19 August, 2020

Distribuie :

Se pare că producătorul german Daimler AG e cam ghinionist în ultima vreme. După ce săptămâna trecută a fost publicată informația prin care producătorul se obligă să achite tocmai 2.2 miliarde $ pentru a liniști spiritele de peste ocean, acum colac peste pupăză, a pierdut un proces judiciar în care era vizată o presupusă încălcare a drepturilor de autor față de compania  Nokia, transmite Bloomberg.

Conform plângerii înaintate de finlandezi, Daimler ar fi utilizat tehnologia mobilă Nokia în mașinile Mercedes-Benz fără a avea această permisiune și încălcând flagrant prevederile drepturilor de autor conexe tehnologiilor brevetate.

Acum, Nokia s-ar folosi de unele pârghii judiciare în confruntarea cu producătorul auto pentru a impune restricții ce vor viza comercializarea mașinilor Mercedes-Benz în Germania. Dată fiind însă amploarea revendicărilor înaintate în cadrul procesului, compania s-ar putea confrunta cu dificultăți la instituirea prohibiției. În particular, ar fi necesară inițierea unei cauze separate în care Nokia va trebui să prezinte garanții în valoare de 7 miliarde ‎€. În lumina declinului Nokia în ultima vreme, acțiunile companiei rămân incerte.

Conform încheierii stabilite de curtea din Mannheim, Daimler trebuie să ofere date cu privire la numărul de vehicule ce-au fost dotate cu tehnologia în cauză. Concernul auto se declară însă încrezut că nu va fi instituită o interdicție la vânzarea automobilelor Mercedes-Benz pe teritoriul Germaniei. Acesta continuă, spunând că ”nu înțelege încheierea curții și va fi nevoit să face apel la decizia finală”.

De cealaltă parte, Nokia susține că ”ambele părți ar avea de câștigat dacă Daimler își va accepta obligațiile și va solicita o licență pentru folosirea tehnologiei”. Anterior, compania a adoptat o nouă strategie prin care permiteau utilizarea brevetelor proprii. Mai exact, în locul unei sume exacte, în continuare, compania solicită dividente pentru fiecare mașină produsă care va ieși cu tehnologiile Nokia, caz în care avantajul financiar al acesteia va crește.

Recomandate:

Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii - Photo
Sociale
Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii

Un alt șofer a fost oprit în trafic pentru că nu era echipat în conformitate cu condițiile de trafic. Șoferul unui Mercedes-Benz Sprinter circulă cu anvelope de vară. Iar pe lângă fa

Inna
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților - Photo
Sociale
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților

3.000 de kilometri de drumuri, din Republica Moldova, vor fi modernizați, potrivit lui Igor Grosu, Președintele Parlamentului. Până în anul 2029, autoritățile planifică să modernizeze rețe

Inna
Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze - Photo
Sociale
Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze

Starea drumurilor din Republica Moldova este critică. Mai mult, aceasta ar putea, în continuare, să degradeze, potrivit specialistului în siguranță rutieră, Ilie Bricicaru. Potrivit acestu

Inna
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni - Photo
Sociale
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni

Ninsorile și lapovița din timpul nopții au pus la lucru zeci de echipe de drumari. Aproape 1.860 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate pe drumurile naționale, iar autoritățile ave

Inna