Mercedes-Benz declară că noul S-Class W223 va fi prezentat în luna septembrie și va păstra versiunea cu motor V12!

De Pavel   |  18 Iunie, 2020

Distribuie :

Campania de promovare a noii generații S-Class a fost una dintre cele mai vaste și răsunătoare din acest an. Pe parcursul ultimelor luni am reușit să vedem modelul germanilor camuflat în timpul testelor, surprins pe circuitul de la Nurburgring, dar și surprins de fotografii spioni absolut decamuflat atât la exterior, cât și la interior.

După apariția imaginilor care au dezvăluit în întregime viitoarea limuzină, Mercedes a decis să publice p imagine teaser cu partea frontală a S-Class-ului și au anunțat că prezentarea acestuia este programată pentru a doua parte a anului 2020.

Acum, directorul departamentului de dezvoltare, Jürgen Weissinger,declară că noul vârf de gamă va fi prezentat în prima parte a lunii septembrie în cadrul unui eveniment dedicat care va avea loc la Sindelfingen.

Dezvoltarea noii generații a început în anul 2015. Ca și până acum, S-Class va fi disponibil cu tracțiune spate și tracțiune integrală, dar și în versiunile AMG și Mercedes-Maybach. Totodată, nemții informează că nu vor renunța la motorizarea V12, care în premieră va fi disponibilă fiind echipată cu tracțiunea integrală 4Matic.

Noul Mercedes-Benz S-Class va avea și o variantă full electrică numită EQS, aceasta urmând să debuteze în prima parte a anului 2021. Până atunci, clienții vor putea opta pentru noile sisteme de propulsie mild-hybrid și PHEV.

Recomandate:

ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna