Mercedes-Benz G-Class a fost supus unor noi îmbunătăţiri cosmetice

De Redactor AE   |  7 Decembrie, 2015

Distribuie :

Unul dintre cele mai populare SUV-uri în rândul "băieţilor răi", sau cei care pretind a fi, Mercedes-Benz Gelandewagen, a ajuns la o nouă etapă de viaţă. Constructorul german de automobile s-a gândit să aducă un strop de prospeţime în gama de modele G-Class cu câteva îmbunătăţiri de ordin estetic. Despre ce merge vorba mai exact, aflaţi în cele ce urmează. 

Deşi nuanţa de caroserie în care cel mai des poţi vedea un G-Class este cea neagră, totuşi nemţii au introdus în paleta de culori câteva opţiuni noi, cum ar fi Fire Opal, Mauritius Blue Metallic, Allanite Grey Magno, dar şi Yellow Olive Magno, iar nouă sincer vorbind, ne sunt chiar pe plac! Deasemenea clienţii vor putea opta şi pentru o vopsea separată pentru plafon (negru),  trimurile de protecţie din cauciuc sau capacul roţii de rezervă.

Versiunea Night Package va fi disponibilă în continuare, doar că se va regăsi în listă de opţiuni Designo. Aceasta va include barele de protecţie, capacele oglinzilor exterioare, aripile dar şi plafonul, toate finisate în negru. Iar asta nu e tot. Accente de negru sunt prezente şi jantele din aliaj sau trimurile laterale, iar geamurile laterale sunt umbrite de fabrică. Iar pe lângă diversitatea de culori pe exterior, habitaclul maşinii s-a ales la rândul său cu câteva tipuri noi de tapiţerii.

000 (1)

000 (2)

000 (3)

000 (4)

000 (5)

000 (6)

000 (7)

000 (8)

000 (9)

000 (10)

000 (11)

000 (13)

000 (14)

000 (15)

000 (16)

000

 

Recomandate:

Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice - Photo
Accidente
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat de prima instanță la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a provocat două accidente rutiere în aceeași seară în mun

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global - Photo
Noutăți
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global

Tesla a raportat cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei în ceea ce privește livrările de automobile. În perioada aprilie-iunie 2026, constructorul american a comercializat

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna