Muammar al-Gaddafi visa la o așa mașină! Se vinde Maybach-ul 57S care i-a aparținut fotbalistului Samuel Eto'o

De Pavel   |  31 Mai, 2021

Distribuie :

Se vinde o perlă rară pe patru roți! Este vorba despre un Maybach 57S în caroseria Coupe, produs în 2010. Vehiculul care a fost asamblat într-un număr de numai opt bucăți, este vândut de compania Gallery Aaldering, acesta fiind fostul automobil al celebrului fotbalist Samuel Eto'o.

Coupe-ul a fost creat de compania germană Xenatec având la bază limuzina Maybach 57. Modelul a primit o caroserie nouă cu două portiere, însă a păstrat sub capotă motorul V12 de 6.0 litri volum, capabil de 612 CP și 1.000 Nm, gestionați de o transmisie automată cu cinci trepte și transmiși către roți prin intermediul unui sistem de tracțiune integrală.

Fiecare dintre cele opt mașini a fost construită conform cerințelor individuale ale clienților. În această ordine de idei, Samuel Eto'o și-a dorit un Maybach finisat în culoarea Baltic Black, cu un interior tapițat cu piele neagră și albă, care implică elemente confecționate din carbon.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Timp de 11 ani, Maybach-ul a reușit să înregistreze un parcurs modest de numai 13.500 de kilometri, astfel că se prezintă practic ca un automobil nou. Noul proprietar va trebui să scoată din buzunar nu mai puțin de 795.000 de euro, pentru a putea avea în garaj această piesă de colecție!

Un lucru curios este faptul că cei de la atelierul Xenatec planificau să construiască de la 100 la 200 de exemplare coupe, care ar avea la bază limuzina Maybach 57. Cu toate acestea, din motive necunoscute tirajul s-a limitat la numai 10 unități. Se cunoaște că una dintre mașinile construite trebuia să-i fie livrată dictatorului Muammar al-Gaddafi, care însă amurit înainte ca mașina să ajungă la el.

x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Un ucrainean s-a ales cu dosar penal la frontiera germană, după ce a încercat să introducă ilegal un Porsche - Photo
Sociale
Un ucrainean s-a ales cu dosar penal la frontiera germană, după ce a încercat să introducă ilegal un Porsche

Un transport aparent obișnuit s-a transformat într-un incident costisitor pentru un șofer ucrainean, după ce autoritățile vamale din Germania au oprit un Porsche Panamera e-Hybrid aflat pe o pla

Inna
Uniunea Europeană renunță la planul de a interzice mașinile cu motoare termice din 2035 - Photo
Noutăți
Uniunea Europeană renunță la planul de a interzice mașinile cu motoare termice din 2035

După luni de presiuni intense din partea industriei auto și a mai multor state membre, Uniunea Europeană pare să fi schimbat direcția în privința viitorului mobilității. Planul care prevedea eli

Inna
Nissan pregătește un concept de performanță care va debuta în 2026 - Photo
Noutăți
Nissan pregătește un concept de performanță care va debuta în 2026

Nissan a stârnit curiozitatea pasionaților de mașini sport prin publicarea unei prime imagini teaser cu un viitor concept de performanță semnat Nismo. Deși denumirea modelului rămâne, pent

Inna
Moldova va contracta un împrumut de 150 de milioane de euro pentru a moderniza - Photo
Sociale
Moldova va contracta un împrumut de 150 de milioane de euro pentru a moderniza

Republica Moldova se pregătește să contracteze un împrumut suplimentar în valoare de 150 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), bani care vor

Inna
A fost prezentat topul celor mai fiabile mărci din 2025. BMW ajunge în top 10 - Photo
Noutăți
A fost prezentat topul celor mai fiabile mărci din 2025. BMW ajunge în top 10

Un raport proaspăt publicat de Consumer Reports arată topul celor mai fiabile mărci auto din 2025, pe baza datelor colectate din piața americană. Studiul confirmă dominația producătorilor japonezi, da

Inna
Mercedes pregătește o nouă eră pentru utilitare și anunță data lansării lui VLE electric - Photo
Noutăți
Mercedes pregătește o nouă eră pentru utilitare și anunță data lansării lui VLE electric

Mercedes-Benz a anunțat în mod oficial momentul în care își va extinde gama de vehicule electrice cu un nou model dedicat segmentului utilitar. Viitorul VLE, versiunea complet electr

Inna