Neiman Marcus promite să lanseze un Ford Mustang cu tracţiune integrală şi 700 CP!

De Redactor AE   |  8 Octombrie, 2015

Distribuie :

Neiman Marcus este pe cale să lanseze cel mai exotic Ford Mustang produs vreodată. Acesta planifică să construiască o ediţie limitată, numită Neiman Marcus Limited-Edition Mustang Convertible, ce va aduce lumii primul Mustang decapotabil cu tracţiune integrală şi 700 de cai putere!

Drept confirmare, avem şi primul teaser în care puteţi vedea cum va arăta sportiva. Iar primul lucru care iese în evidenţă este vopseaua bi-coloră, spoilerul frontal din firbă de cabron şi finalele sistemului de eşapament Magnaflow regăzduite în pragurile laterale. Adiţional maşina va fi echipată cu geamuri Lexan şi jante de 20 de inch încălţate în anvelope Nitto NT05.

Interiorul va primi noi scaune sport, cu un suport lateral mult mai pronunţat, inscripţii brodate Neiman Marcus, placa cu numărul de ordine dar şi praguri iluminate cu logo-ul companiei.

Sub capotă va fi păstrat V8-ul de 5.0 litri preluat de pe modelul vârf de gamă Mustang, dar care prin supraalimentare va produce cel puţin 700 de cai putere. Surpriza mare vine însă nu de la motor ci de la sistemul de tracţiune integrală care va prelua puterea motorului prin intermediul unei transmisi manuale! Acest setup i-ar permite Mustang-ului să atingă prima sută la oră în numai 3.5 secunde şi să dezvolte o viteză maximă de 313 km/h!

Preţul unui asemenea model începe de la 95.000 de dolari iar primile comenzi vor putea fi primite după data de 13 a lunii octombrie, an curent 2015. După cum vă spuneam, vor fi produse numai 100 de unităţi urmând ca clienţii să îşi primească maşina începând cu luna martie a lui 2015.

 

Recomandate:

Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera - Photo
Noutăți
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera

Rimac duce ideea de exclusivitate la un nou nivel prin lansarea unei serii extrem de limitate pentru hypercar-ul electric Nevera R. Noua versiune, denumită Founder’s Edition, va fi produsă &icir

Inna
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante - Photo
Noutăți
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante

Posesorii modelelor BMW M vor primi trei aplicații noi, prin care vor putea monitoriza anumite date dinamice, pentru curse de drag racing și chiar un canal de entertainment. La momentul actual, a

Inna
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier - Photo
Accidente
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier

Un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr a avut loc în dimineața zilei de 19 decembrie, în apropiere de orașul Taraclia. Tragedia s-a produs în jurul orei 08:00, câ

Inna
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026 - Photo
Noutăți
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026

Hyundai a stârnit interesul publicului după ce a publicat prima imagine teaser cu un viitor model electric aflat în pregătire. Noul vehicul va deveni cel mai mare automobil cu propulsie el

Inna
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani - Photo
Accidente
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani

Un accident rutier a avut loc ieri, în sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit oamenilor legii, un bărbat, fiind la volanul unui Volkswagen, a lovit un Jaguar parcat. Ulterior, bărbatul a

Inna