Niponii publică un nou teaser cu viitorul CX-60, care debutează în câteva zile!

De Inna   |  2 Martie, 2022

Distribuie :

Mazda a publicat o nouă imagine teaser cu viitorul SUV CX-60. De această dată au „afișat” vopseaua albă, reflectorizantă. SUV-ul va fi prezentat pe 8 martie curent. 

Cu cât mai aproape e data prezentării, cu atât mai generos este constructorul nipon, oferind tot mai multe teasere. Și, chiar dacă oficialii nu au oferit detalii noi cu privire la dotări, e de așteptat că vopseaua reflectorizantă a lui CX-60 va avea un rol de răcire și de menținere a unei temperaturi constante în habitaclu, mai ales pe timpul verii. Cu ajutorul acestei vopsele, aerul condiționat nu va fi atât de solicitat în a menține o temperatură mai mică în habitaclu, iar asta duce la emisii mai mici.

După cum am spus și anterior, debutul este prognozat să se desfășoare în câteva zile. Acesta va fi primul model din istoria mărcii care va avea un sistem de propulsie hibrid, alcătuit dintr-un motor pe benzină, de 2.5 litri volum care va fi cuplat la un motor electric. Ansamblul va dezvolta 300 CP. Pe lângă asta, CX-60 va avea și propulsie spate, față de actualele SUV-uri ale mărcii, cu propulsie față.

Recomandate:

Șoferii cu revizia tehnică expirată, ar putea beneficia de un termen de 3 zile înainte de aplicarea amenzilor - Photo
Sociale
Șoferii cu revizia tehnică expirată, ar putea beneficia de un termen de 3 zile înainte de aplicarea amenzilor

Conducătorii auto care circulă cu Inspecția Tehnică Periodică (ITP) expirată, ar putea evita sancționarea imediată, dacă un amendament susținut în Parlament va fi adoptat în forma finală.

Inna
Chișinăul va avea o nouă parcare Park & Ride la intrarea dinspre șoseaua Balcani - Photo
Noutăți
Chișinăul va avea o nouă parcare Park & Ride la intrarea dinspre șoseaua Balcani

Municipiul Chișinău continuă extinderea infrastructurii destinate șoferilor, iar o nouă parcare de tip Park & Ride urmează să fie construită în sectorul Buiucani, pe strada Codrilor, î

Inna
Audi readuce în gamă modelul A4. Viitoarea generație va fi exclusiv electrică și va debuta în 2028 - Photo
Noutăți
Audi readuce în gamă modelul A4. Viitoarea generație va fi exclusiv electrică și va debuta în 2028

Audi A4 va reveni oficial în portofoliul constructorului german, începând cu anul 2028. Confirmarea vine după ce Audi a renunțat la strategia de redenumire a modelelor, iar noul A4 v

Inna
Noul BMW X5 a fost prezentat oficial: design Neue Klasse, versiune electrică iX5 și motorizări pentru toate preferințele - Photo
Noutăți
Noul BMW X5 a fost prezentat oficial: design Neue Klasse, versiune electrică iX5 și motorizări pentru toate preferințele

La aproape trei decenii de la debutul primei generații, SUV-ul constructorului bavarez primește cea mai amplă transformare de până acum, adoptând noul limbaj de design Neue Klasse, tehnolo

Inna
Lamborghini dezvăluie noul Urus SE Performante. Are 812 CP, tehnologie plug-in hybrid și performanțe fără precedent - Photo
Noutăți
Lamborghini dezvăluie noul Urus SE Performante. Are 812 CP, tehnologie plug-in hybrid și performanțe fără precedent

Lamborghini Urus SE Performante este noul vârf de gamă al SUV-ului italian și, totodată, cea mai rapidă versiune de serie construită vreodată pe baza modelului Urus. Noul model combină un sistem

Inna
Guvernul pregătește noi reguli pentru omologarea vehiculelor. Mașinile cu omologare UE vor putea fi recunoscute fără teste suplimentare - Photo
Sociale
Guvernul pregătește noi reguli pentru omologarea vehiculelor. Mașinile cu omologare UE vor putea fi recunoscute fără teste suplimentare

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în ședința din 1 iulie, proiectul noii Legi privind omologarea și supravegherea pieței vehiculelor rutiere. Documentul introduce un cadru legislativ unific

Inna