Nissan înghesuie un nou crossover între Juke şi Qashkai! Iată cum arată noul Kicks!

De Redactor AE   |  4 Mai, 2016

Distribuie :

Noile automobile acum, cresc ca pe drojdii, după ce marii producători de automobile, au "hrănit" maşinueţele compacte, cum era pe vremuri VW Golf 1, până la dimensiunile unui sedan de atunci, iar în locul acestora, apar altele, mai compacte. Şi tot aşa, într-un cerc vicios, apar noi şi noi modele, cele compacte se măresc, iar în locul lor sunt necesare altele deja, mai compacte decât atât!

Cazul celor de la Nissan ar putea fi un exemplu. Cum Qashqai-ul a devenit mai încăpător, s-a născut necesitatea unui alt crossover, care ar "încăpea" între Juke şi sus menţionatul Qashqai. Plus că dacă stai să te gândeşti bine, se pot face şi noi experimente cu un nume diferit şi un design care să iasă în evidenţă din mulţime. Deja nu mai ştii nici cum să îl poziţionezi şi din ce clasă ar trebui să facă parte, ori cu cine va rivaliza, că sunt prea multe!

Oficialii însă, ne spun că este un crossover urban, ce face parte din segmentul B. Adică novicele intră practic pe teritoriul lui Juke, care era considerat un lider incontestabil, şi va oferi ceva mai mulţi centimetri (16) şi un plus de "premium" pentru a concura cu Suzuki Vitara, Opel Mokka, Fiat 500X sau Ford EcoSport.

Noul Nissan Kicks va debuta mai aproape de anul 2017, iar în curând va fi făcută cunoscută şi lista de dotări, alături de gama de motorizări disponibile, despre care se crede că va fi un mix între ce oferă Juke alături de Qashqai.

121134l 191356l 230234l 309052l 362300l 378056l 620862l 650834l 666138l 873439l 915698l

Recomandate:

ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global - Photo
Noutăți
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global

Tesla a raportat cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei în ceea ce privește livrările de automobile. În perioada aprilie-iunie 2026, constructorul american a comercializat

Inna
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice - Photo
Accidente
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat de prima instanță la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a provocat două accidente rutiere în aceeași seară în mun

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna