Noua generaţie Volkswagen Touareg este tot mai aproape de debutul mondial!

De Redactor AE   |  7 Februarie, 2017

Distribuie :

Actualul Touareg a cam îmbătrânit deja, fiind lansat în producţia de serie încă în 2010. Bine că la etapa actuală nemţii sunt tot mai aproape de a ne dezvălui succesorul acestuia, care printre altele, promite să fie foarte luxos.

Cea de a treia generaţie a SUV-ului premium de la Volkswagen se apropie cu paşi rapizi de marea lansare, care cel mai probabil că va avea loc în toamna acestui an la Salonul Auto de la Frankfurt. Unele voci din companie susţin că noul Touareg va fi vizibil mai luxos decât modelele precedente, iar acest lucru a devenit posibil după lansarea lui Atlas, un SUV robust şi mult mai accesibil decât Touareg.

Astfel, constructorul german îşi poate permite acum să nu mai ştirbească din dotări şi materialele de finisare şi să ofere clienţilor mărcii un concurent destoinic (cel puţin în viziunea lor) pentru Mercedes-Benz GLE, BMW X5, Volvo XC90 sau chiar şi pentru verişorul său drept Audi Q7.

Cât despre motorizări se ştie că vor fi disponibile atât versiuni pe benzină cât şi motorină, iar o versiune plug-in hybrid este la fel luată în calcul.

New-VW-Touareg-0 New-VW-Touareg-1 New-VW-Touareg-2 New-VW-Touareg-4 New-VW-Touareg-5

Recomandate:

România inaugurează încă 57 de kilometri din Autostrada A7. De la București, până la Adjud, mergi doar pe autostradă! - Photo
Sociale
România inaugurează încă 57 de kilometri din Autostrada A7. De la București, până la Adjud, mergi doar pe autostradă!

Un alt segment din Autostrada A7 a fost inaugurat marți, pe 23 decembrie. Este un tronson de 57 de kilometri, care leagă Focșani de Adjud și face parte din autostrada care va uni București cu pun

Inna
(FOTO) A nins în nordul și centrul țării. Drumarii au intervenit pentru a combate lunecușul - Photo
Sociale
(FOTO) A nins în nordul și centrul țării. Drumarii au intervenit pentru a combate lunecușul

În nordul și centrul țării au fost precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În această ordine de idei, drumarii au intervenit pe traseele naționale pentru a combate lunecușul, dar ș

Inna
La un pas să ardă de viu în automobilul propriu. 2 bărbați au incendiat un Mercedes, în timp ce în interior se afla proprietarul - Photo
Sociale
La un pas să ardă de viu în automobilul propriu. 2 bărbați au incendiat un Mercedes, în timp ce în interior se afla proprietarul

Un bărbat de 51 de ani a fost la un pas distanță să ardă de viu în automobilul său. Cazul a avut loc în aproprierea localității Tudora, raionul Ștefan Vodă. Potrivit PulsMedia, bărbatul ar

Inna
Traficul rutier în centrul capitalei va fi sistat astăzi. Transportul va fi redirecționat pe străzile adiacente - Photo
Sociale
Traficul rutier în centrul capitalei va fi sistat astăzi. Transportul va fi redirecționat pe străzile adiacente

Astăzi, începând cu ora 13:00, va fi sistat traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. A. Pușkin - str. Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni. Măs

Inna
Europenii rămân la aceleași preferințe. În acest an, Volkswagen, iarăși, a fost cel mai solicitat brand auto - Photo
Noutăți
Europenii rămân la aceleași preferințe. În acest an, Volkswagen, iarăși, a fost cel mai solicitat brand auto

În primele 11 luni ale anului curent, Volkswagen a fost cea mai solicitată marcă pentru europeni. Potrivit Asociației Europene a Producătorilor de Automobile, europenii au înmatriculat pes

Inna