Noul BMW Seria 5 vine în Moldova! Află cât va costa şi când va avea loc premiera oficială

De Redactor AE   |  31 Octombrie, 2016

Distribuie :

Noua generaţie a sedanului premium bavarez, BMW Seria 5 în caroseria G30, va ajunge în showroom-ul dealerului oficial din Moldova, compania AutoSpace S.R.L., abia în luna ianuarie a lui 2017. Dacă stăm să ne gândim nu a rămas prea mult de aşteptat, până atunci însă aveţi suficient timp să vă consultaţi economiile.

Iată că la scurt timp după premiera mondială a noului Seria 5, am aflat şi care vor fi preţurile de start pentru clienţii moldoveni, dar şi ce versiuni pot fi comandate. Aflaţi că pentru început, importatorul mărcii BMW în Moldova, va expune două modele, un 520d cu motor pe motorină dar şi un 530i cu motor pe benzină, ambele cu un volum de 2.0 litri.

Iar mai jos puteţi vedea şi preţurile pentru fiecare variantă disponibilă. Din acest moment, se dă şi startul înregistrării comenzilor. Lipseşte de aici versiunea de top 550i, despre care se spune că este chiar mai rapidă decât actualul M5 în caroseria F10. Însă cu mai multe detalii vom reveni mai târziu, atunci când oficialii ne vor bucura cu noi informaţii.

530i530i xDrive540i540i xDrive520d520d xDrive530d530d xDrive
19981998299829981995199529932993
40.10042.20049.10051.100 €38.800 €42.500 €56.400 €58.500 €

Recomandate:

Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna