O adevărată capsulă a timpului! Acest Mercedes W124 din '87 are doar 955 km la bord dar prețul e pipărat

De Pavel   |  29 Iunie, 2021

Distribuie :

Fanii Mercedes-urilor clasice au șansa să se aleagă cu un exemplar absolut exclusiv. Este vorba despre un Mercedes-benz W124 produs în anul 1987, care de curând a fost scos la vânzare de compania germană Mechatronik, specializată în vânzarea mașinilor exclusiviste și pieselor de schimb pentru vehiculele de epocă.

Ei bine acest exemplar nu este unul de performanță și nici măcar într-o echipare deosebită, însă are altceva e interesant. Vehiculul german ar trebui să nască interesul colecționarilor datorită parcursului său de numai 995 de kilometri! 

Mercedes-ul care își caută noul stăpân este finisat într-o nuanță deschisa de gri, este echipat cu un benzinar de 2.3 litri volum de 132 CP, care lucrează cuplat la o cutie manuală cu patru trepte. Din opțiuni menționăm doar frâna de mână electrică și sistemele ABS și ASD. 

Chiar dacă vorbim practic de un exemplar în versiunea de bază, prețul acestuia este mai mult decât piperat. Pentru sedanul în vârstă de 34 de ani cu un parcurs de nici 1.000 km, vânzătorul cere 49.500 de euro! Se merită?

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Noul BMW X5 a fost prezentat oficial: design Neue Klasse, versiune electrică iX5 și motorizări pentru toate preferințele - Photo
Noutăți
Noul BMW X5 a fost prezentat oficial: design Neue Klasse, versiune electrică iX5 și motorizări pentru toate preferințele

La aproape trei decenii de la debutul primei generații, SUV-ul constructorului bavarez primește cea mai amplă transformare de până acum, adoptând noul limbaj de design Neue Klasse, tehnolo

Inna
Chișinăul va avea o nouă parcare Park & Ride la intrarea dinspre șoseaua Balcani - Photo
Noutăți
Chișinăul va avea o nouă parcare Park & Ride la intrarea dinspre șoseaua Balcani

Municipiul Chișinău continuă extinderea infrastructurii destinate șoferilor, iar o nouă parcare de tip Park & Ride urmează să fie construită în sectorul Buiucani, pe strada Codrilor, î

Inna
Audi readuce în gamă modelul A4. Viitoarea generație va fi exclusiv electrică și va debuta în 2028 - Photo
Noutăți
Audi readuce în gamă modelul A4. Viitoarea generație va fi exclusiv electrică și va debuta în 2028

Audi A4 va reveni oficial în portofoliul constructorului german, începând cu anul 2028. Confirmarea vine după ce Audi a renunțat la strategia de redenumire a modelelor, iar noul A4 v

Inna
Guvernul pregătește noi reguli pentru omologarea vehiculelor. Mașinile cu omologare UE vor putea fi recunoscute fără teste suplimentare - Photo
Sociale
Guvernul pregătește noi reguli pentru omologarea vehiculelor. Mașinile cu omologare UE vor putea fi recunoscute fără teste suplimentare

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în ședința din 1 iulie, proiectul noii Legi privind omologarea și supravegherea pieței vehiculelor rutiere. Documentul introduce un cadru legislativ unific

Inna
Șoferii cu revizia tehnică expirată, ar putea beneficia de un termen de 3 zile înainte de aplicarea amenzilor - Photo
Sociale
Șoferii cu revizia tehnică expirată, ar putea beneficia de un termen de 3 zile înainte de aplicarea amenzilor

Conducătorii auto care circulă cu Inspecția Tehnică Periodică (ITP) expirată, ar putea evita sancționarea imediată, dacă un amendament susținut în Parlament va fi adoptat în forma finală.

Inna