O ambulanţă a fost implicată într-un accident rutier în capitală

De Redactor AE   |  22 Octombrie, 2015

Distribuie :

Un medic, dar și șoferul unei ambulanțe au avut nevoie de ajutor medical, după ce ambulanța cu care se deplasau a fost implicată într-un accident. Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07:55, la intersecția străzilor Alexandru cel Bun și Sfatul Ţării din sectorul Centru al capitalei.

Din imaginile apărute pe o rețea de socializare se vede cum automobilul de model Renault a rămas avariată în mijlocul drumului și ambulanța răsturnată, iar la fața locului a ajuns o altă ambulanță pentru a acorda ajutorul medical primar persoanelor traumate.

Natalia Stati, ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiulșui Chișinău, a declarat pentru Autoexpert.md că în urma impactului medicul în vârstă de 24 de ani și șoferul ambulanței în vârstă de 58 de ani s-au ales cu mai multe traumatisme inclusiv cu traumă crebrală.

12170771_576709805810448_1618400897_n

La memoment nu se cunoaște dacă ambulanța circula cu girofarul pornit, a mai precizat Stati. Oamenii legii cercetează toate circumstanțele în care s-a produs accidentul dar și pentru a stabili persoana care se face vinovată de accident. Șoferul care va fi găsit vinovat riscă să se aleagă cu o amendă în mărime de 1.000 de lei și 6 puncte de penalizare. Este de precizat, că intersecția sus menționată este una din cele mai periculoasă din capitală, iar accidentul în cauză nu este unicul care a avut loc aici.

12179789_576715165809912_1903149265_n

Recomandate:

Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna