Odată cu prima ninsoare adevărată din acest an vin şi recomandările INP către şoferi

De Redactor AE   |  5 Ianuarie, 2016

Distribuie :

Ninsoarea și lapovița pot influența negativ traficul rutier atât pe traseele naționale cât și cele interurbane, se spune într-un nou comunicat de presă a Insepctoratului Naţional de Patrulare. În continuare pentru prevenirea producerii accidentelor de circulație pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, conducătorii auto trebuie să acorde o atenție deosebită, pentru că poartă nu doar responsabilitatea sigurantei lor, ci și a călatorilor. Astfel,  pentru o călătorie în siguranţă, INP vine cu următoarele recomandări.

În contextul în care drumurile din țară sunt acoperite de zăpadă, gheață sau polei este necesar:

- să echipaţi automobilul cu pneuri destinate exploatării în sezonul de iarnă sau cu pneuri utilate cu crampoane, precum şi cu lanţuri antiderapante;

- adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabila este umedă ori acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau drumul este din piatră cubică, trebuie să circulaţi cu viteză redusă;

- echipaţi maşina corespunzător, nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă, lanţuri şi material antiderapant,  având în portbagaj un cablu de tractare, vestă reflectorizantă, un triunghi reflectorizant pentru semnalizarea accidentelor, o trusa medicală, şi o lopată pentru îndepărtare zăpezii;

- verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire.Verificaţi dacă dispozitivele de iluminare şi semnalizare, ştergătoarele de parbriz şi instalaţiile de climatizare funcţionează corespunzător. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare!;

- circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă. Ţineţi cont de faptul că atunci când este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă;

- adoptaţi o manieră calmă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o asigurare temeinică, să utilizeze preponderent frâna de motor şi să evite efectuarea depăşirilor, care, în asemenea condiţii meteo-rutiere, se dovedesc extrem de periculoase;

- nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi. Programaţi în aşa fel călătoriile încât să nu conduceţi în stare de oboseală! Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca, în cazul unor blocaje, să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare;

- înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor, pentru a ajunge în siguranță la destinație;

- păstraţi rândul în coloană şi nu vă hazardaţi în efectuarea unor depăşiri neregulamentare! Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!;

- folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în condiţii de ceaţă densă;

În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi,  privesc mai puţin în jur, astfel că nu se asigură corespunzător la traversare.

Totodată, poliția  recomandă pietonilor să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să se angajeze în traversare doar după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.

Traversaţi strada numai prin locurile marcate (“zebră”) şi semnalizate cu indicatoare!  În intersecţiile fără marcaj pietonal, traversaţi pe la colţul străzii, numai după o temeinică asigurare!

Inspectoratul General al Poliţiei recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările polțiștilor.

DRUM BUN ÎN DEPLINĂ SIGURANŢĂ!

Recomandate:

Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice - Photo
Accidente
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat de prima instanță la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a provocat două accidente rutiere în aceeași seară în mun

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global - Photo
Noutăți
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global

Tesla a raportat cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei în ceea ce privește livrările de automobile. În perioada aprilie-iunie 2026, constructorul american a comercializat

Inna