Piaţa auto din România dă semne de reînviere în primul trimestru al lui 2016

De Redactor AE   |  12 Aprilie, 2016

Distribuie :

Pentru că în ţara noastră e cam dezastru la acest capitol, propun să aruncăm o privire la vecinii noştri, România, unde piaţa de automobile noi a cunoscut o creştere puternică în primul trimestru al acestui an. Astfel potrivit portalului 0-100.ro, doar în primile luni ale lui 2016, în România au intrat în circulaţie 17.471 de automobile noi, cu până la 21% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut!

De menţionat că aceste rezultate au fost atinse fără programul Rabla, care avea menirea de a stimula şi mai mult vânzările. Dacă se ia în calcul şi faptul că încetarea programului a dus la o oarecare stagnare, inducând o stare de repaus din partea unor cumpărători, atunci cu fără dubii că cifrele puteau fi şi mai mari de atât, în cazul în care se implica "Rabla".

În ce priveşte maşinile preferate de automobiliştii români, Dacia rămâne favorită, cu o creştere de 19.8% (5.221 unităţi), iar mărcile Mazda şi Suzuki se bucură de o atenţie sporită, înregistrând o evoluţie cu 253% Suzuki, (329 modele vândute) şi 90% pentru Mazda, cu 318 exemplare livrate. Nici germanii nu stau mai rău la acest capitol, unde VW s-a impus cu 1.463 maşini vândute (+17.2%), iar cehii de la Skoda au reuşit o creştere cu numai 1.8% (1.533 maşini). În continuare Ford a convins 1.305 de clienţi noi, +6,8% iar Renault a vândut 976 unitati, (+35,9%).

În segmentul premium Mercedes-Benz se bucură de o atenţie deosebită din partea cumpărătorilor cu un plus de 17.7% (730 maşini), BMW a crescut la rândul lui cu 29.1% însă a vândut doar 572 automobile, iar Audi a vândut 359 de maşini (+12.5%).

Maşini second hand

Parcul auto din România număra la finele anului 2015 un total de 5.153.182 automobile. În total, în ţara vecină au intrat în circulaţie 81.162 maşini noi anul trecut (70.172 unităţi în 2014). Aceasta a fost a doua creştere consecutivă pentru piaţa de autoturisme noi românească. De asemenea, au intrat în circulatie si 250.662 maşini rulate provenite din alte ţări, în principal Germania (219.929 unităţi în 2014), în creştere cu 13,9%.

Cele mai cotate maşini premium la mâna a doua, pe piaţa auto din România sunt cele produse de Audi, urmate foarte strâmt de BMW, iar MB nu face nici jumătate din importul celor două.

Dar la noi? La noi cresc taxele, accizele la vămuire, şi desigur vinieta, astfel este "stimulat" importul de automobile noi şi astfel sunt suţinuţi şi dealerii auto...O catastrofă...

Recomandate:

Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice - Photo
Accidente
Șofer fără permis, condamnat la 3 ani de închisoare după două accidente produse în aceeași seară și refuzul testării alcoolscopice

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat de prima instanță la 3 ani de închisoare cu executare, după ce a provocat două accidente rutiere în aceeași seară în mun

Inna
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global - Photo
Noutăți
Tesla înregistrează cel mai bun trimestru din istorie: peste 480.000 de automobile livrate la nivel global

Tesla a raportat cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei în ceea ce privește livrările de automobile. În perioada aprilie-iunie 2026, constructorul american a comercializat

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna