Poliția vine cu o reacție în cazul bloggerului rus Varlamov: ”Nu el era la volan”!

De Pavel   |  11 Iunie, 2021

Distribuie :

Recent, am anunțat despre un caz curios în care a fost implicat bloggerul rus Ilya Varlamov. Acesta se află în prezent în Republica Moldova, unde a fost amendat de ofițerii de patrulare pentru o manevră de întoarcere într-un loc interzis, deși potrivit lui indicatorul care interzice acest lucru nici nu era instalat.

Incientul a avul loc la Soroca, acolo unde bloggerul s-ar fi ales cu o amendă ce 750 de lei. Cazul a fost mediatizat pe pagina sa de Instagram, care numără peste 1 milion de urmăritori. Varlamov a declarat că nu este de acord cu decizia luată de polițiști și i-a numit ”Escroci cu epoleți”!

Solicitată de jurnaliștii portalului UNIMEDIA, ofițera de presă a INSP, Natalia Golovco a menționat că Varlamov nu se afla la volanul mașinii, iar cel care conduce mașina a recunoscut că a încălcat regulile circulației rutiere.

Cazul a avut loc ieri, lângă cetatea Soroca. La volanul mașinii se afla prietenul lui, născut în 1984. Șoferul a recunoscut că a încălcat RCR și a fost de acord cu procesul verbal întocmit. El a fost sancționat cu 750 de lei și aplicate 3 puncte de penalizare”, a conchis Golovco.

Bloggerul rus Ilya Varlamov a fost amendat de polițiștii din Soroca, pentru un semn inexistent!
Bloggerul rus, Ilya Varlamov se află în prezent în Moldova, țara care după spusele acestuia este una dintre preferatele sale, chiar dacă deseori o critică. Din păcate, acesta s-a ciocnit c
AutoExpert

 

Recomandate:

Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului - Photo
Accidente
Un tânăr de 18 ani, documentat de oamenii legii, după ce a fugit de la locul accidentului

Un tânăr motociclist de 18 ani este cercetat de poliție după ce a încercat să fugă de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, iar incidentul s-a transformat ulterior

Inna
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului - Photo
Noutăți
Land Rover recheamă peste 250.000 de SUV-uri. O defecțiune poate afecta funcționarea airbagului șoferului

O problemă care apare în timp și poate compromite unul dintre cele mai importante sisteme de siguranță a determinat Land Rover să lanseze o amplă campanie de rechemare. Constructorul spune că șo

Inna
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați - Photo
Noutăți
Măsuri fără precedent la Volkswagen. 4 uzine ar putea fi închise, iar 100.000 de angajați ar putea fi concediați

Volkswagen analizează un plan radical de reducere a costurilor, care ar putea duce la închiderea mai multor fabrici din Germania și la cea mai amplă restructurare din istoria companiei.Volks

Inna
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei - Photo
Sociale
Un nou sens giratoriu va fi construit la intrarea în Ialoveni. AND a lansat licitația pentru lucrări de peste 6 milioane de lei

Una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul Ialoveni urmează să fie reamenajată. Autoritățile susțin că noul sens giratoriu va fluidiza circulația, va reduce riscul accidentelor și va î

Inna
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului - Photo
Sociale
Nici drumurile nu rezistă pe caniculă. Mai multe plăci din beton s-au ridicat deasupra carosabilului

Mai multe plăci de beton ale unui drum din satul Sireți, raionul Strășeni, s-au ridicat deasupra carosabilului, potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale. Autorul filmării susține că

Inna
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate - Photo
Accidente
Un conducător auto a fost reținut de Poliție, după ce a accidentat 3 automobile parcate

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni din municipiul Chișinău. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar patru automobile au fost avari

Inna