Porsche încă nu a renunțat la ideea unui Panamera Coupe! Și iată cum ar putea arăta

De Redactor AE   |  3 Septembrie, 2020

Distribuie :

Porsche a adus lumii Panamera, în 2010. Primul sport sedan cu alură de gran tourer a fost mult timp imbatabil în segmentul de lux, dominat în totalitate (E). Ulterior, Mercedes-Benz li s-au alăturat Mercedes-Benz și BMW. Dar asta e deja altă istorie. 

Panamera a avut un succes uriaș, și pe cât de criticat era pe atât de mult l-au îndrăgit, și nu doar fanii mărcii. La acel moment, rivalii germani nu aveau nici un răspuns pentru Porsche și abia câțiva ani mai târziu, au debutat Mercedes-Benz AMG GT 4 și BMW Seria 8 GG. 

Acum nișa era completă! Aparent concurenți, cele trei sportive targetează totuși un public mult prea diferit, ceea ce nu înseamnă neapărat un lucru rău. Mă rog, fiecare cu gusturile lui. Probabil că asta i-a motivat pe cei de la Porsche să cocheteze și mai mult cu ideea unui Panamera Coupe. Asta în condițiile în care tot mai puțini clienți trec pragul unui showroom pentru achiziția unui coupe de lux, cu două portiere. 

Ideea poate păreea o nebunie totală, în special în condițiile actuale, cu o piață în cădere liberă și un segment nu foarte avantajos economic. Însă producătorul din Stuttgart este gata să riște și să aducă lumii un eventual succesor spiritual al lui Porsche 928.  

În lipsa unei decizii sau a unui răspuns la întrebarea jurnaliștilor, dacă va fi lansat un astfel de model, singurii care ne pot testa imaginația sunt cei de la theophiluschin.com, cărora le aparțin randările de mai jos. 

x
x

 

Recomandate:

177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni - Photo
Sociale
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni

Ninsorile și lapovița din timpul nopții au pus la lucru zeci de echipe de drumari. Aproape 1.860 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate pe drumurile naționale, iar autoritățile ave

Inna
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților - Photo
Sociale
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților

3.000 de kilometri de drumuri, din Republica Moldova, vor fi modernizați, potrivit lui Igor Grosu, Președintele Parlamentului. Până în anul 2029, autoritățile planifică să modernizeze rețe

Inna