PSA Peugeot Citroen a stabilit un nou record pentru automobilele autonome!

De Redactor AE   |  6 Octombrie, 2015

Distribuie :

Constructorii francezi de automobile, Peugeot şi Citroen, reuniţi în grupul PSA, au reuşit să doboare un nou record în materie de automobile autonome! Aceştia au încheiat cu succes un maraton de 580 de km parcurşi cu o maşină complet autonomă!

Prototipul companiei a pornit din oraşul Paris şi a ţinut calea până la Bordeaux, deplasându-se pe autostradă în regim autonom 100%, fără implicarea şoferului. Acest lucru înseamnă că maşina a frânat, a accelerat şi a depăşit ori de câte ori a fost nevoie, respectând întocmai regulamentul circulaţiei rutiere şi limitele locale.

Astfel că grupul PSA se impune din nou după ce anterior, în luna lui iulie 2015 a obţinut autorizaţiile necesare pentru 15 astfel de automobile, care să poată circula nestingherit pe drumurile publice în 2016. Tehnologiile dezvoltate pe noul prototip vor fi treptat implementate şi pe automobilele de serie, iar în scurt timp se va putea trece la maşinile complet autonome.

Iată că viitorul maşinilor "independente" nu mai este chiar atât de îndepărtat, iar ceea ce odată putea fi văzut doar în filmele science-fiction, va deveni o rutină în scurt timp.

Recomandate:

Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate - Photo
Noutăți
Ford a readus în companie 350 de ingineri după ce sistemele bazate pe inteligență artificială nu au dat rezultatele așteptate

Ford Motor Company ar fi reangajat aproximativ 350 de ingineri cu experiență, după ce utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în procesele de control al calității nu a produs rezult

Inna
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune - Photo
Noutăți
Audi: „Mașina globală” nu mai este viabilă. Constructorul mizează pe modele dezvoltate special pentru fiecare regiune

Audi consideră că industria auto traversează o schimbare majoră, iar strategia de a comercializa același model pe toate piețele importante ale lumii nu mai răspunde cerințelor actuale ale clienților.

Inna
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare - Photo
Noutăți
ASP simplifică înmatricularea mașinilor importate. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la centrele speciale de identificare

Proprietarii automobilelor aduse din străinătate vor beneficia de o procedură mult mai simplă de înmatriculare. Începând cu sfârșitul lunii iunie 2026, Agenția Servicii Publice

Inna
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor - Photo
Accidente
Accident mortal în raionul Orhei. Un pasager și-a pierdut viața după ce o LADA a lovit remorca unui tractor

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. În urma impactului dintre un autoturism și remorca unui tractor, un băr

Inna