Ramzan Ahmatovici Kadîrov i-a dăruit unui copil de 5 ani un Mercedes-Benz C-Class nou nouț! Iată pentru ce ispravă!

De Redactor AE   |  15 Noiembrie, 2018

Distribuie :

Un copil de numai cinci ani a ajuns în atenția celui mai important om din Republica Cecenă, Ramzan Ahmatovici Kadîrov. Conducătorului statului a apreciat performanța micuțului care a încercat să intre în cartea recordurilor și s-a oferit să îi facă un cadou.

Darul pe care l-a oferit Kadîrov este un automobil nou nouț, un Mercedes-Benz C-Class, alb, iar performanța de care vorbeam este o dovadă de putere și voință. Băiatul, pe nume Rahim Kuriev, a încercat să ajungă în Cartea Recordurilor Rusiei cu un număr de 4105 de flotări! Exercițiul însă nu i-a fost recunoscut de către comisia organizației care a avut propriile motive pentru refuz.

În schimb, președintele Ceceniei a dat dovadă de mai multă generozitate oferindu-i un cadou pe măsură. Atfel micuțul, care timp de două ore și 26 de minute a depus toată forța pentru un record, s-a ales cel puțin cu o mașină nouă!

Prețiosul dar a venit însoțit și de un mesaj în care se spune, citez fragmentul, ”meriți să fii plimbat cu un Mercedes alb”!

Recomandate:

Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen - Photo
Sociale
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări importante în modul de administrare a frontierei de stat. Noul mecanism de evaluare continuă, inspirat din modelul UE, promite controale mai efic

Inna
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8 - Photo
Concept Car
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8

La 55 de ani de la una dintre cele mai spectaculoase apariții din motorsport, Mercedes-Benz readuce la viață spiritul celebrului 300 SEL 6.8 AMG. Un concept dezvoltat în secret, dezvăluit de fos

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri - Photo
Noutăți
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri

Comisia Europeană pregătește o schimbare majoră în acordarea subvențiilor pentru mașini electrice. Potrivit unui nou proiect, vehiculele eligibile pentru sprijin financiar din partea statelor me

Inna
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna