Reflexele bine antrenate îţi pot salva viaţa! Iată şi un exemplu (VIDEO)

De Redactor AE   |  24 Martie, 2015

Distribuie :

Circuitul de la Nurburgring este extrem de renumit nu doar pentru complexitatea sa ci şi pentru numărul de accidente înregistrate. Anual au loc zeci de accidente iar în cele mai nefericite cazuri, unii piloţi au plecat din viaţă. 

Diferenţa de înălţimi şi câmpul vizual limitat, transformă unele curbe în adevărate capcane, iar la viteze înalte acestea se pot dovedi fatale. Un exemplu elocvent este şi acest videoclip în care se vede clar că frânele sunt practic ineficiente în asemenea situaţii, când obstacolul apare în faţa ochilor absolut de nicăieri. De fapt, ar fi mai corect să spunem că bolidul apare în faţă dar eu sper că ne-am făcut înţeleşi.

La o viteză de cel puţin 160 de km/h, aşa cum pare a fi indicat pe cadranele maşinii, frânarea bruscă nu ajută practic cu nimic, iar reacţia pilotului este de nepreţuit, salvându-i viaţa. Din nefericire, asemenea situaţii pot fi întâlnite şi pe drumurile publice, iată de ce, în lume exiştă şcoli private unde poţi lua lecţii de condus extrem, tocindu-ţi reflexele.

Totuşi, noi vă sugerăm să respectaţi limitele de viteze legale, pentru a evita pe cât posibil, implicarea în accidente rutiere.

Recomandate:

Încep lucrările de reparație pe str. Veronica Micle. Cum va fi afectat traficul rutier - Photo
Sociale
Încep lucrările de reparație pe str. Veronica Micle. Cum va fi afectat traficul rutier

În perioada următoare, va fi suspendată circulația rutieră pe str. Veronica Micle, tronsonul cuprins între străzile A. Pușkin și V. Pârcălab. Decizia a fost luată în legătură c

Inna
BMW a început producția noului 7 Series facelift. Modelul este asamblat la uzina din Dingolfing - Photo
Noutăți
BMW a început producția noului 7 Series facelift. Modelul este asamblat la uzina din Dingolfing

BMW 7 Series facelift a intrat oficial în producție, constructorul bavarez a demarat asamblarea modelului actualizat la fabrica sa din Dingolfing, Germania. Tot aici au fost construite

Inna
Doi șoferi sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Poliția s-a autosesizat în urma unor imagini video - Photo
Sociale
Doi șoferi sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Poliția s-a autosesizat în urma unor imagini video

Doi șoferi, unul de 37 și altul de 48 de ani, au fost sancționați de oamenii legii, după ce nu au acordat prioritate legală pietonilr aflați în traversarea străzii. Poliția s-a autosesizat &icir

Inna
Volkswagen și Bosch pun capăt colaborării pentru dezvoltarea tehnologiilor de conducere autonomă - Photo
Noutăți
Volkswagen și Bosch pun capăt colaborării pentru dezvoltarea tehnologiilor de conducere autonomă

Volkswagen Group, prin divizia sa de software Cariad, și Bosch au decis să încheie parteneriatul dedicat dezvoltării sistemelor de asistență pentru șofer și a tehnologiilor de conducere autonomă

Inna
Trafic parțial suspendat în centrul capitalei. Vor fi executate lucrări de reparație - Photo
Sociale
Trafic parțial suspendat în centrul capitalei. Vor fi executate lucrări de reparație

În perioada 3-5 iulie curent, va fi suspendat parțial traficul rutier la intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și București. Măsura va fi aplicată în intervalul or

Inna
Rușii nu fac față deficitului de combustibil și importă benzină din India - Photo
Sociale
Rușii nu fac față deficitului de combustibil și importă benzină din India

Rusia importă benzină din India, pentru a acoperi deficitul creat de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor. Conform Reuters, India ar fi deja expediat în Rusia 60.000 de tone de benzină. Mai m

Inna