Skoda a atins un succes periculos pentru concernul Volkswagen!

De Pavel   |  6 Octombrie, 2017

Distribuie :

Conducerea Volkswagen împreuna cu organizaţia sindicală îşi propun să elaboreze un şir de acţiuni pentru a egala nivelul de concurenţă cu Skoda. Unul din scenarii este transferul producţiei cehilor în Germania şi majorarea tarifului pentru folosirea tehnnologiilor grupului VAG.

Nemulţumirea celor de la Volkwagen se explică prin creşterea profitului brand-ului Skoda (profitul operaţional al căreia a crescut până la 1.2 miliarde de euro), o apreciere mai mare a modelelor în presă şi o concurenţă tot mai vizibilă între cei doi, unde liderul cu siguranţă la moment este Skoda.

În acelaşi timp Volkswagen, încă mai are de suferit după scandalul "dieselgate", astfel ei sunt nevoiţi să minimalizeze costurile maşinilor, iar aceasta duce spre reducerea locurilor de muncă şi finanţării uzinelor germane.

Mixul de tehnologii germane şi forţa de muncă relativ ieftină, cei de la Volkswagen îl numesc un avantaj necinstit cu care vor lupta, iar una din metode va fi majorarea plăţilor pentru folosirea platformei MQB, pe care sunt construite cele mai noi modele Skoda.

Recomandate:

Traseele care au fost blocate din cauza condițiilor meteo, sunt deja accesibile. Încă persistă riscul producerii accidentelor - Photo
Sociale
Traseele care au fost blocate din cauza condițiilor meteo, sunt deja accesibile. Încă persistă riscul producerii accidentelor

Toate drumurile, pe care ieri a fost sistată circulația rutieră din cauza ninsorilor abundente, sunt deja accesibile pentru șoferi. Poliția Națională monitorizează situația din trafic și anunță că &ic

Inna
Va fi construit un pod nou peste Prut, la Albița–Leușeni. Va fi o investiție de 256.9 milioane lei pentru modernizarea traficului - Photo
Noutăți
Va fi construit un pod nou peste Prut, la Albița–Leușeni. Va fi o investiție de 256.9 milioane lei pentru modernizarea traficului

Autoritățile de la București au dat undă verde construirii unui nou pod rutier peste Prut, în punctul Albița–Leușeni. Proiectul, evaluat la aproape 257 de milioane de lei, promite să &icir

Inna