Skoda Karoq a fost oficial prezentată. Iată cum arată şi ce ascunde sub capotă

De Redactor AE   |  19 Mai, 2017

Distribuie :

Skoda a lansat un nou model de crossover, pe care îl va poziţiona pe o treaptă inferioară lui Kodiaq. Prezentarea oficială a avut loc în cadrul unui eveniment special, în Stockholm.

Botezat Karoq, noul suv compact măsoară 4.382 de mm în lungime, 1.841 mm lăţime şi 1.605 în înălţime. Pasagerii se vor simţi confortabil în interiorul lui Karoq, graţie ampatamentului maşinii, care ajunge la 2.638 de mm. Apropo de interior, acesta este primul beneficiar al unei planşe de bord cu instrumente digitale.

Tot aici găsiţi şi volan cu încălzire (opţional), scaune faţă şi bancheta spate la fel cu încălzire şi doar opţional, un sistem de infotainment compatibil cu Android Audo şi Apple CarPlay, dar şi un încărcător de baterii wireless pentru smartphone-ul dvs.

Pentru automobiliştii care iubesc să călătorească, Skoda oferă un portbagaj de 521 litri volum, iar dacă acesta nu este suficient se pot obţine 1.630 litri prin rabatarea banchetei spate. Sau le poţi demonta şi ajungi la puţin peste 1.800 litri.

Sub capotă Skoda Karoq va putea găzdui una din cele cinci opţiuni:1.0-liter TSI de 115 PS (113 hp) and 175 Nm1.5-liter TSI de 150 PS (148 hp) and 250 Nm1.6-liter TDI de 115 PS (113 hp) and 250 Nm2.0-liter TDI de 150 PS (148 hp) and 340 Nm2.0-liter TDI de 190 PS (187 hp) and 400 Nm

Pe partea transmisiilor Skoda vine cu două opţiuni, o cutie de viteze manuală cu şase trepte sau cea automatizată cu şapte rapoarte de tip DSG. Tracţiunea faţă este cea standard însă pe versiunile mai puternice va fi disponibilă şi tracţiunea integrală.

Recomandate:

(FOTO) A nins în nordul și centrul țării. Drumarii au intervenit pentru a combate lunecușul - Photo
Sociale
(FOTO) A nins în nordul și centrul țării. Drumarii au intervenit pentru a combate lunecușul

În nordul și centrul țării au fost precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În această ordine de idei, drumarii au intervenit pe traseele naționale pentru a combate lunecușul, dar ș

Inna
Europenii rămân la aceleași preferințe. În acest an, Volkswagen, iarăși, a fost cel mai solicitat brand auto - Photo
Noutăți
Europenii rămân la aceleași preferințe. În acest an, Volkswagen, iarăși, a fost cel mai solicitat brand auto

În primele 11 luni ale anului curent, Volkswagen a fost cea mai solicitată marcă pentru europeni. Potrivit Asociației Europene a Producătorilor de Automobile, europenii au înmatriculat pes

Inna
La un pas să ardă de viu în automobilul propriu. 2 bărbați au incendiat un Mercedes, în timp ce în interior se afla proprietarul - Photo
Sociale
La un pas să ardă de viu în automobilul propriu. 2 bărbați au incendiat un Mercedes, în timp ce în interior se afla proprietarul

Un bărbat de 51 de ani a fost la un pas distanță să ardă de viu în automobilul său. Cazul a avut loc în aproprierea localității Tudora, raionul Ștefan Vodă. Potrivit PulsMedia, bărbatul ar

Inna
Traficul rutier în centrul capitalei va fi sistat astăzi. Transportul va fi redirecționat pe străzile adiacente - Photo
Sociale
Traficul rutier în centrul capitalei va fi sistat astăzi. Transportul va fi redirecționat pe străzile adiacente

Astăzi, începând cu ora 13:00, va fi sistat traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. A. Pușkin - str. Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni. Măs

Inna
Renault rescrie regulile eficienței. Un concept a parcurs peste 1.000 km cu o singură încărcare, la viteze de autostradă - Photo
Noutăți
Renault rescrie regulile eficienței. Un concept a parcurs peste 1.000 km cu o singură încărcare, la viteze de autostradă

La final de an, Renault bifează o performanță care mută atenția de la viteză pură la eficiență extremă. Constructorul francez a reușit să parcurgă peste 1.000 de kilometri fără reîncărcare cu un

Inna
România inaugurează încă 57 de kilometri din Autostrada A7. De la București, până la Adjud, mergi doar pe autostradă! - Photo
Sociale
România inaugurează încă 57 de kilometri din Autostrada A7. De la București, până la Adjud, mergi doar pe autostradă!

Un alt segment din Autostrada A7 a fost inaugurat marți, pe 23 decembrie. Este un tronson de 57 de kilometri, care leagă Focșani de Adjud și face parte din autostrada care va uni București cu pun

Inna