Toyota anunţă o ediţie specială limitată pentru GT86. Doar 30 de modele şi doar luna aceasta!

De Redactor AE   |  16 Martie, 2017

Distribuie :

Botezată Tiger, noua ediţie a sportivei Toyota GT86 îşi anunţă oferta pentru clienţii germani. Iar cei din urmă mai au la dispoziţie doar 15 zile pentru a se alege cu una dintre cele 30 de modele produse.

Toyota a prezentat anterior un model numit 860 Special Edition, iar acum revine în atenţia jurnaliştilor cu o nouă versiune, GT86 Tiger. Asocierea cu tigrii vine de la culoarea specială Tiger Orange, condimentată cu elemente negre la nivelul oglinzilor laterale, stâlpii C sau aripile spate, dar şi pe jantele de 18 inch.

Interiorul a fost îmbunătăţit la rândul lui, cel puţin asta susţin oficialii companiei. Scaunele sunt tapiţate cu piele şi Alcantara, feţele de uşi îmbrăcate în piele întoarsă, iar cusăturile în nuanţa Tiger şi desigur emblema GT86 Tiger subliniază apartenenţa modelului la o ediţie specială.

Păcat că în suflet, "felina" rămâne doar o pisică, puţin zburlită, care se poate lăuda cu aceeaşi putere. Motorul de 2.0 litri aspirat natural dezvoltă în continuare 200 de CP şi 205 Nm. În dotarea standard este inclusă transmisia manuală cu şase rapoarte şi scaunele cu încălzire, însă opţional sunt disponibile dotări mult mai bogate.

Chiar şi aşa, sportiva japonezilor începe de la 34.990 de euro in sus, ceea ce ar reprezenta un adaos de aproape 5.000 de euro, faţă de versiunea standard.

toyota-gt86-tiger-0ec4a447a69586d3f6-0-0-0-0-0 toyota-gt86-tiger-0f778447a696890eaf-0-0-0-0-0 (1) toyota-gt86-tiger-a45c3447a69807037f-0-0-0-0-0 toyota-gt86-tiger-cb967447a694897e6a-0-0-0-0-0

Recomandate:

Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8 - Photo
Concept Car
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8

La 55 de ani de la una dintre cele mai spectaculoase apariții din motorsport, Mercedes-Benz readuce la viață spiritul celebrului 300 SEL 6.8 AMG. Un concept dezvoltat în secret, dezvăluit de fos

Inna
Serviciile municipale - „toată ziua în teren”. Ion Ceban le mulțumește muncitorilor pentru intervenții - Photo
Sociale
Serviciile municipale - „toată ziua în teren”. Ion Ceban le mulțumește muncitorilor pentru intervenții

Ion Ceban afirmă că serviciile municipale se află toată ziua în teren. În acest context, edilul capitalei a adresat mulțumiri muncitorilor. "Mulțumim muncitorilor care

Inna
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri - Photo
Noutăți
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri

Comisia Europeană pregătește o schimbare majoră în acordarea subvențiilor pentru mașini electrice. Potrivit unui nou proiect, vehiculele eligibile pentru sprijin financiar din partea statelor me

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna
Circulația transportului de mare tonaj - sistat pe TOT teritoriul țării! - Photo
Sociale
Circulația transportului de mare tonaj - sistat pe TOT teritoriul țării!

Circulația transportului de mare tonaj a fost sistată pe întreg teritoriul țării. Informația este oferită de Poliția Națională. Restricția este temporară, începând cu aceast

Inna
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului - Photo
Sociale
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului

Circulația pe strada Călărași, din sectorul Buiucani al capitalei, a fost temporar sistată. Polițiștii să află la fața locului, pentru asigurarea siguranței în zonă. "Din cauza c

Inna
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen - Photo
Sociale
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări importante în modul de administrare a frontierei de stat. Noul mecanism de evaluare continuă, inspirat din modelul UE, promite controale mai efic

Inna