Trei trasee naţioanle rămân în continuare blocate. Care anume, dar şi alte informaţii de ultimă oră aflaţi chiar AICI

De Redactor AE   |  9 Ianuarie, 2017

Distribuie :

Inspectoratul Național de Patrulare are grijă să ne informeze regulat despre situaţia traficului din ţară. Iată că astăzi aflăm ultimile noutăţi, dar şi ce s-a mai întâmplat în weekend.

Până la această oră inclusiv, pe teritoriul țării au rămas blocate 3 trasee naţionale şi anume: Comrat, direcția Comrat –Basarabeasca;Vulcănești – traseul Vulcănești-Burlăceni;Cantemir – traseele Ciadâr- Lunga –Comrat – Cantemir, inclusiv 10 localități din sudul țării. Actualmente 26 de autospeciale activează în regim prioritar pentru deblocarea acestora. În același timp în Nordul și Centrul țării se circulă fără restricții.

Din 6 ianuarie până astăzi au fost implicate 1.368 de inspectori de patrulare, care au intervenit în peste 400 de cazuri de deblocare a unităţilor de transport din nămeți, în care se aflau copii și persoane în etate, cât şi în alte situații de urgență cauzate de condiţiile meteo nefavorabile.

În perioada 6-9 ianuarie au avut loc 278 accidente rutiere soldate cu 1 persoană decedată și 33 de persoane traumatizate.

Inspectoratul Național de Patrulare recomandă șoferilor să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo și să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în trafic, iar în caz necesitate să apeleze la 902.

Sursă: Serviciul de presă al INP

15873454_1072442939549811_8016327984924189301_n 15940710_1072442959549809_8554833664067563170_n 15941011_1072442879549817_8823142144961601793_n 15941051_1072442856216486_3348935917556805043_n 15941357_1072442772883161_2968817077659631477_n 15965733_1072442806216491_2602394642647731652_n 15977500_1072442949549810_3305153785139459406_n

Recomandate:

Serviciile municipale - „toată ziua în teren”. Ion Ceban le mulțumește muncitorilor pentru intervenții - Photo
Sociale
Serviciile municipale - „toată ziua în teren”. Ion Ceban le mulțumește muncitorilor pentru intervenții

Ion Ceban afirmă că serviciile municipale se află toată ziua în teren. În acest context, edilul capitalei a adresat mulțumiri muncitorilor. "Mulțumim muncitorilor care

Inna
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8 - Photo
Concept Car
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8

La 55 de ani de la una dintre cele mai spectaculoase apariții din motorsport, Mercedes-Benz readuce la viață spiritul celebrului 300 SEL 6.8 AMG. Un concept dezvoltat în secret, dezvăluit de fos

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri - Photo
Noutăți
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri

Comisia Europeană pregătește o schimbare majoră în acordarea subvențiilor pentru mașini electrice. Potrivit unui nou proiect, vehiculele eligibile pentru sprijin financiar din partea statelor me

Inna
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului - Photo
Sociale
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului

Circulația pe strada Călărași, din sectorul Buiucani al capitalei, a fost temporar sistată. Polițiștii să află la fața locului, pentru asigurarea siguranței în zonă. "Din cauza c

Inna
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna