Un nou record pentru Lamborghini

De AutoExpert   |  9 Iunie, 2013

Distribuie :

Un nou record pentru Lamborghini

În luna iulie a anului trecut, Lamborghini anunţa că a produs exemplarul Aventador cu numărul 1000 – o valoare la care predecesorul, supercarul Murcielago, a ajuns doar după 29 de luni după ce a fost dat startul producţiei.

Săptămâna aceasta, la aproape doi ani de la debutul pe piaţă, Aventador bifează un nou record – 2000 de unităţi au luat naştere la SantAgata Bolognese, făcând din vârful de gamă al italienilor cel mai popular model din istorie. Lui Murcielago i-au trebuit patru ani şi jumătate pentru a ajunge la acest număr de comenzi.

Această creştere e motivată parţial de faptul că, la uzina italiană, cadenţa a crescut de la 4.5 unităţi pe zi, în vara anului trecut, la cinci exemplare în prezent.

2000 de exemplare de Lamborghini Aventador au fost produse până în prezent.

Exemplarul Aventador cu numărul 2000 va fi livrat în Statele Unite, unde este aşteptat de un oficial al companiei americane AT&T. Acesta este un fan Lamborghini, posesor deja al unui Gallardo LP570-2.

Referitor la viitorul apropiat, evoluţia pozitivă a vânzărilor are mai multe cauze de a se menţine: Aventador Roadster, varianta decapotabilă a supercarului, a depăşit deja aşteptările în materie de comenzi, ambele modele Aventador reuşind să aibă şi o listă de cereri care depăşeşte producţia pe un an.

Recomandate:

Trafic parțial suspendat în centrul capitalei. Vor fi executate lucrări de reparație - Photo
Sociale
Trafic parțial suspendat în centrul capitalei. Vor fi executate lucrări de reparație

În perioada 3-5 iulie curent, va fi suspendat parțial traficul rutier la intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și București. Măsura va fi aplicată în intervalul or

Inna
BMW a început producția noului 7 Series facelift. Modelul este asamblat la uzina din Dingolfing - Photo
Noutăți
BMW a început producția noului 7 Series facelift. Modelul este asamblat la uzina din Dingolfing

BMW 7 Series facelift a intrat oficial în producție, constructorul bavarez a demarat asamblarea modelului actualizat la fabrica sa din Dingolfing, Germania. Tot aici au fost construite

Inna
Încep lucrările de reparație pe str. Veronica Micle. Cum va fi afectat traficul rutier - Photo
Sociale
Încep lucrările de reparație pe str. Veronica Micle. Cum va fi afectat traficul rutier

În perioada următoare, va fi suspendată circulația rutieră pe str. Veronica Micle, tronsonul cuprins între străzile A. Pușkin și V. Pârcălab. Decizia a fost luată în legătură c

Inna
Rușii nu fac față deficitului de combustibil și importă benzină din India - Photo
Sociale
Rușii nu fac față deficitului de combustibil și importă benzină din India

Rusia importă benzină din India, pentru a acoperi deficitul creat de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor. Conform Reuters, India ar fi deja expediat în Rusia 60.000 de tone de benzină. Mai m

Inna
Doi șoferi sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Poliția s-a autosesizat în urma unor imagini video - Photo
Sociale
Doi șoferi sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Poliția s-a autosesizat în urma unor imagini video

Doi șoferi, unul de 37 și altul de 48 de ani, au fost sancționați de oamenii legii, după ce nu au acordat prioritate legală pietonilr aflați în traversarea străzii. Poliția s-a autosesizat &icir

Inna