UTIL: Află în ce cazuri te poate opri poliția și când oamenii legii își depășesc atribuțiile!

De Pavel   |  12 Noiembrie, 2018

Distribuie :

Oprirea fără motiv a vehiculelor este interzisă, iar admiterea a astfel de cazuri se consideră drept încălcare a disciplinei de serviciu. O spun prevederile Regulamentului cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii de supraveghere a traficului rutier şi Instrucţiunilor de utilizare a mijloacelor tehnice, transmite bizlaw.md

La fel, se interzice, în afara cazurilor excepţionale, de a opri autovehiculele în sectoare cu vizibilitatea redusă, în cotituri, în apropierea culmei pantelor şi după trecerea ei, în faţa intersecţiilor, trecerilor de pietoni și pasajelor la nivel cu calea ferată.

În același timp, oprirea autovehiculelor se efectuează pentru un timp cât mai redus. În scopul evitării obstacolelor în trafic, nu se recomandă de a stopa concomitent mai multe autovehicule. În cazul opririi mijloacelor de transport antrenate la transportarea călătorilor colaboratorul de poliţie trebui să urce în salon unde în prezenţa călătorilor să declare motivul opririi şi măsurile care vor fi întreprinse în caz de depistare a neregulilor.

Automobilele serviciului de asistenţă medicală, ale serviciului de pompieri şi ale altor servicii operative, la care sunt puse în funcţiune dispozitivele speciale de semnalizare sonoră şi luminoasă, pot fi oprite în cazurile când agentul de circulaţie dispune de date autentice că automobilele indicate au fost răpite, sunt folosite în scopuri criminale sau sunt conduse de persoane în stare de ebrietate. În cazurile când conducătorii de vehicule menţionate generează situaţii de avarii, agentul de circulaţie întocmeşte şi prezintă raportul respectiv în unitatea de gardă.

Temei pentru oprirea vehiculelor de către agentul de circulaţie pentru control poate servi una din următoarele circumstanţe:

  • prin observare directă sau cu mijloacele tehnice speciale certificate se constată încălcarea regulilor de circulaţie,
  • când există date şi informaţii veridice, că conducătorul a fost implicat în comiterea infracţiunii sau contravenţiei că, cu vehiculul se transportă bunuri sau valori provenite din săvârşirea unor fapte ilicite sau în el se deplasează persoane urmărite conform legii;
  • în timpul desfăşurării operaţiunilor speciale declanşate la decizia conducătorului organului de poliţie obiectivul cărora include oprirea tuturor autovehiculelor, sau care fac parte dintr-o anumita categorie;
  • modul neadecvat de conducere (conducere nesigură sau dimpotrivă, agresivă) sau traiectoria neuniformă de deplasare, care presupune starea de ebrietate sau avansată de oboseală a conducătorului, totodată comportarea neadecvată a pasagerilor;aspectul exterior al vehiculului şi a încărcăturii, care indică asupra implicării lor în accident de circulaţie sau infracţiune;
  • necesitatea audierii conducătorilor de vehicule şi pasagerilor despre circumstanţele producerii accidentelor în trafic, martori ai căror pot fi;introducerea restricţiilor de circulaţie pe un sector anumit de drum în cazul apariţiei
  • obstacolelor ce periclitează siguranţa traficului rutier (accident rutier, incendii, avarii, calamităţi naturale etc.);
  • necesitatea acordării asistenţei medicale urgente, indiferent de direcţia de deplasare, sau deplasării lucrătorilor de poliţie la locurile unde sau produs accidente în traficul rutier sau calamităţi în cazul în care acestea au avut loc în direcţia de deplasare a vehiculului.În cazul când există temeiuri suficiente de a presupune că conducătorul de vehicul se află în stare de ebrietate inadmisibilă produsă de alcool sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe, el este înlăturat de la conducerea vehiculului fiind supus testării alcoolscopice şi/sau examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, după caz, cu documentarea conform Instrucţiunilor privind interpretarea şi aplicare unitară a prevederilor legale în cea ce priveşte constatarea contravenţiei de conducere a uni vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorului i se ridică permisul de conducere, iar mijlocul de transport se reţine şi se transmite, conform actului, la păstrare în unitatea de gardă a subunităţii de front, a comisariatului de poliţie sau la o parcare specială.
Ba mai mult, agentul de circulaţie interzice deplasarea ulterioară a autovehiculelor şi remorcilor dacă:
  • nu funcţionează frâna de serviciu;
  • nu funcţionează sistemul de direcţie;
  • dispozitivul de cuplare a autotrenului nu asigură cuplarea remorcii;
  • nu funcţionează, pe timp de noapte, precum şi în condiţii de vizibilitate redusă, farurile şi lanternele de gabarit din spate;
  • nu funcţionează dispozitivele de ştergere, de spălare şi dezaburire a parbrizului din partea conducătorului, în condiţii de precipitaţii abundente;
  • autovehiculul prezintă scurgeri de carburanţi.În toate situaţiile de depistare a cazurilor de conducere a autovehiculelor cu defecţiuni tehnice, în urma cărora exploatarea lor este interzisă, se întocmeşte un proces-verbal contravenţional.

Recomandate:

Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen - Photo
Sociale
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări importante în modul de administrare a frontierei de stat. Noul mecanism de evaluare continuă, inspirat din modelul UE, promite controale mai efic

Inna
Serviciile municipale - „toată ziua în teren”. Ion Ceban le mulțumește muncitorilor pentru intervenții - Photo
Sociale
Serviciile municipale - „toată ziua în teren”. Ion Ceban le mulțumește muncitorilor pentru intervenții

Ion Ceban afirmă că serviciile municipale se află toată ziua în teren. În acest context, edilul capitalei a adresat mulțumiri muncitorilor. "Mulțumim muncitorilor care

Inna
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8 - Photo
Concept Car
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8

La 55 de ani de la una dintre cele mai spectaculoase apariții din motorsport, Mercedes-Benz readuce la viață spiritul celebrului 300 SEL 6.8 AMG. Un concept dezvoltat în secret, dezvăluit de fos

Inna
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului - Photo
Sociale
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului

Circulația pe strada Călărași, din sectorul Buiucani al capitalei, a fost temporar sistată. Polițiștii să află la fața locului, pentru asigurarea siguranței în zonă. "Din cauza c

Inna