UTIL: Ai cumpărat o mașină în baza unei procuri? Dacă nu ai și ACEST act, riști să rămâi fără automobil!

De Redactor AE   |  2 Iulie, 2019

Distribuie :

Este o practică obișnuită pentru automobiliștii moldoveni, să procure o mașină doar în baza unei procuri generale. Aceasta îi oferă noului ”proprietar” toate drepturile asupra automobilului, însă nicăieri nu este scris că ar fi procurat-o.

În lipsa unui act adițional, contract de vânzare-cumpărare, care să ateste tranzacția făcută, în care să fie scrisă suma care a plătit-o cumpărătorul către vânzător și obiectul contractului de vânzare-cumpărare transmis în proprietate, această procură generală poate fi o capcană. Un fel de bombă cu ceas, care la expirarea termenului scris în procură, îl va lăsa pe cumpărător cu o gaură în buget și fără mașina propriu-zisă.

În piața auto astăzi sunt multe oferte tentante și nu o singură dată au fost semnalte cazuri când vânzătorul poate să ofere doar procura generală, fiind la rândul lui împuternicit de către o altă persoană să o facă, dar nefiind proprietar.

Iată un caz descris de bizlaw.md, care reflectă în amănunte de ce mai exact este bine ca părțile să încheie și un contract de vânzare-cumpărare, pe lângă procura generală, având la bază o întâmplare din realitate.

Un bărbat s-a adresat în instanță, după ce s-a ciocnit cu problema că nu poate înregistra dreptul de proprietate asupra unui automobil, procurat anterior. Povestea a început când reclamantul a cumpărat o mașină la un preț de 1000 de dolari de la o altă persoană, care a acționat pentru și în numele proprietarului automobilului prin procură. Atunci, un contract de vânzare-cumpărare nu a fost întocmit, pentru că, susține reclamantul, mașina era într-o stare deplorabilă. Reclamantul a primit mașina, actele și o procură generală cu toate drepturile asupra automobilului. Acesta a mai indicat că a achitat prețul pentru mașină integral, iar dovadă în acest sens este o declarație întocmită și semnată.

După ce a intrat în posesia mașinii, reclamantul a suferit un accident rutier, acesta fiind și motivul pentru care nu a înregistrat dreptul de proprietate pe numele său în termenul de valabilitate a procurii. Acesta a precizat însă că în fiecare an a verificat starea tehnică a mașinii, a încheiat contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă, inclusiv a achitat toate taxele.

Ulterior, reclamantul a mers să înregistreze dreptul de proprietate asupra mașinii pe numele său, însă a fost refuzat. Și asta pentru termenul de valabilitate a procurii expirase. Acesta a mers la persoana de la care a procurat automobilul (reprezentantul proprietarului) pentru a-l ruga să-i perfecteze o nouă procură, însă a aflat că acesta a decedat. Bărbatul a mers la proprietarul automobilului însă mama acestuia l-a informat că fiul său la fel a decedat și că nu-l poate ajuta cu nimic, întrucât nu a acceptat moștenirea lăsată.  

Mai mult, după decesul celor doi nu au fost deschise dosare succesorale. Deși nu a existat un contract de vânzare-cumpărare între proprietar și persoana care a acționat în numele acestuia, reclamantul a cerut ca un asemenea act să fie recunoscut de către instanță și fie înregistrat dreptul de proprietate pe numele său. Cerere de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva mamelor proprietarului decedat și a reprezentantului acestuia, dar și împotriva Agenției Servicii Publice. 

Instanța de fond a respins cererea ca fiind neîntemeiată. Bărbatul a depus apel, care a fost susținut de mama persoanei care a acționat în numele proprietarului. Mama proprietarului nu s-a prezentat la ședință, solicitând examinarea în lipsa sa.

Examinând apelul, Curtea de Apel Chișinău a ajuns a concluzia ca acesta să fie respins. Și asta pentru că, potrivit Codului civil, valabilitatea unei procuri expiră în mai multe cazuri, printre care și decesul persoanei fizice care a eliberat procura. Judecătorii au precizat că, potrivit art. 320 Codul civil, (redacția Legii nr.1107-XV din 06 iunie 2002), dreptul de proprietate se dobândește, în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când aceasta este translativă de proprietate. 

Norma legală sus-menționată enumeră principalele moduri de dobândire a dreptului de proprietate, care convențional se clasifică în moduri originare şi moduri derivate. 

Pentru modurile originare este caracteristic faptul că dobânditorul este primul proprietar al unui bun, adică anterior bunul nu a aparţinut nimănui, iar modurile de dobândire a drepturilor de proprietate derivate au ca obiect transmiterea dreptului de proprietate de la o persoană la alta, un exemplu de acest mod fiind actul juridic civil, care este cel mai răspândit şi de fapt cel mai important mod de dobândire a dreptului de proprietate. 

Numai actele juridice translative de proprietate, cum sunt vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia, contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă şi succesiunea testamentară se includ în acest mod de dobândire a dreptului de proprietate. 

Magistrații au precizat că declarația încheiată între persoana care a acționat prin procură și bărbatul care s-a adresat în instanță, în privința transmiterii banilor pentru mașină, nu poate produce efecte juridice. Și asta pentru că persoana care a acționat prin procură, nu este înregistrată ca proprietar al mașinii. În Registrul de Stat al Transporturilor proprietar al autovehiculului figurează bărbatul care a fost reprezentat prin procură. Magistrații au mai indicat faptul că între reprezentat și reprezentant a fost întocmit doar un act de reprezentare(procura - valabilitatea căreia se solicită), care nu întrunește exigențele unui act juridic de dobândire de dreptului de proprietate și, prin urmare, nu poate fi echivalat cu un contract de vânzare-cumpărare.

Decizia este cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție

Recomandate:

(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna