UTIL: Cum înregistrezi și ce acte ai nevoie pentru a pune pe roți un Service Auto

De Redactor AE   |  3 Iulie, 2020

Distribuie :

În această perioadă dificilă pentru mulți dintre noi, pornirea unei afaceri ar putea fi o soluție și o ieșire din situație. Lăsăm la o parte suportul autorităților și politica, nu trebuie să ne bazăm pe altcineva decât pe noi înșine. Iar dacă ai decis să te lansezi în această afacere, iată câteva lucruri care ar trebui să le cunoști. 

Bizlaw.md, a publicat un ghid amplu la acest subiect, util nu doar pentru începători, dar și pentru cei care activează de multă vreme în domeniul reparațiilor, însă nu au avut curajul să se legalizeze. Așadar, răsfoiți textul republicat și cine știe, poate deschideți un atelier de tuning sau reparații, pentru Porsche! S-au cam deformat multe în ultimul timp! 

Legislația Republicii Moldova prevede că întreprinderile pot desfășura activități de autoservice doar în baza înregistrării prealabile în Registrul Activităților Conexe prin notificare, în modul stabilit, la ghișeul unic al Agenției Naționale Transport Auto (ANTA).

Activitățile specifice de autoservice sunt:

1.Repararea, întreținerea și/sau reglarea ansamblurilor mecanice:

  • motorul și instalațiile anexe;
  • transmisia și componentele acesteia;
  • sistemul de rulare și componentele acestuia;
  • sistemul de direcție și componentele acestuia;
  • sistemul de frînare și componentele acestuia;

2.Repararea, întreținerea, reglarea echipamentului electric și/sau electronic:

  • instalația electrică de pornire a motorului, de încărcare a bateriilor de acumulatori și componentele acesteia;
  • instalația electrică de iluminare și semnalizare și componentele acesteia;
  • sistemul de gestiune electronica a motorului și/sau a sistemelor vehiculului rutier;

3.Repararea structurii caroseriei și/sau înlocuirea șasiului și/sau caroseriei;

4.Repararea anvelopelor.

5.Dezmembrarea vehiculelor rutiere scoase din uz și a componentelor acestora.

6.Reutilarea vehiculelor rutiere.

7. Lucrări de întreținere.

Pentru înregistrarea unui autoservice se vor prezenta datele de identificare a agentului economic, activitățile pe care le desfășoară, adresa și numele managerului responsabil de activitatea de autoservice cu anexarea:

  • extrasului din Registrul de stat, eliberat de Î.P. ”Agenția Servicii Publice”;
  • cererii de notificare pentru desfășurarea activității;
  • declarației pe propria răspundere privind îndeplinirea condiției de bună reputație.

În vederea înregistrării oficiale pentru desfășurarea activităților de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz și a componentelor acestora sau reutilare a vehiculelor rutiere, dosarul de înregistrare va cuprinde:

  • extrasul din Registrul de stat eliberat de I.P. ”Agenția Servicii Publice”;
  • cererea de notificare pentru desfășurarea activității;
  • copia certificatului de competență profesională al managerului responsabil de activitatea atelierului;
  • declarația pe propria răspundere privind îndeplinirea condiției de bună reputație;
  • lista aparatelor și utilajelor din dotarea atelierului;
  • copiile buletinelor de verificare metrologica valabile a echipamentului și mijloacelor de măsurare și copiile certificatelor de atestare metrologica a standurilor și utilajului de încercări;
  • schița atelierului la scara 1:100, cu amplasarea aparatelor și utilajelor din dotarea atelierului.

Notificarea se consideră efectuată la data confirmării acesteia de către ANTA.

Dosarul de înregistrare urmează a fi prezentat la ghișeul unic al ANTA (mun. Chișinău, str. Aleea Gării 6).

Potrivit legislației, desfășurarea activităților de autoservice fără a fi înregistrate în Registrul Activităților Conexe atrage răspunderea contravențională cu sancționare conform art.197 alin. 28) al Codului Contravențional.

Informații adiționale referitor la activitatea de autoservice pot fi accesate pe pagina electronică www.anta.gov.md, rubrica „activități conexe”, compartimentul „autoservice” sau la numerele de telefon: 022 832062, 022 498435.

Recomandate:

Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește schimbări importante pentru Defender: apare o versiune exclusivistă cu doar 4 locuri

Legendarul Defender se apropie de primul facelift major al actualei generații, iar britanicii pregătesc mai mult decât simple retușuri estetice. Noul model va aduce modificări de design, î

Inna
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare - Photo
Noutăți
Skoda transformă Fabia într-un model de colecție și lansează Motorsport Edition, care va fi produsă în doar 125 de exemplare

Skoda celebrează 125 de ani de performanțe în motorsport printr-o ediție specială inspirată direct din lumea raliurilor. Noua Fabia Motorsport Edition aduce un design agresiv, detalii exclusive

Inna
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier - Photo
Noutăți
(FOTO) Progresează lucrările la Podul peste Prut. Începe o nouă etapă pe șantier

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și România intră într-o nouă fază. Constructorii au început montarea structurii care

Inna
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări - Photo
Noutăți
Procedura de reutilare a vehiculelor devine mai simplă. INSP anunță despre modificări

Proprietarii de automobile care doresc să modifice sau să reutileze vehiculele, vor avea parte de mai puțină birocrație. Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat schimbări important

Inna
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc - Photo
Sociale
(FOTO) Primăria Chișinău va amenaja 80 de locuri de parcare noi în curtea unui bloc

În curtea unui bloc de locuit, din sectorul Ciocana, vor fi create 80 de locuri de parcare noi. Informația este oferită și confirmată de către Ion Ceban, edilul capitalei. Parcarea va f

Inna
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor - Photo
Noutăți
Toyota accelerează expansiunea în India. Japonezii construiesc o nouă fabrică și pregătesc ofensiva SUV-urilor

India devine una dintre cele mai importante piețe pentru Toyota. Constructorul japonez investește masiv într-o nouă uzină și își propune să transforme țara într-un centru strategic a

Inna
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică - Photo
Sociale
Cod Galben pe tot teritoriul țării. Meteorologii prognozează instabilitate atsmoferică

Pe tot teritoriul țării se prognozează instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis un Cod Galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, alerta este valabilă

Inna
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure - Photo
Noutăți
(FOTO) Audi pregătește un SUV revoluționar. Noul Q9 va avea portiere care se deschid singure

Audi intră într-o nouă eră a tehnologiei și luxului. Cu doar câteva săptămâni înaintea lansării oficiale, constructorul german a dezvăluit primele imagini cu interiorul viitoru

Inna