Vânzătorii de automobile care modifică datele odometrului vor putea fi penalizaţi! Proiectul de lege a fost votat!

De Redactor AE   |  3 Martie, 2017

Distribuie :

Au rămas zile numărate până la introducerea unei noi legi, care are rolul de a-i proteja pe cumpărătorii de bună credinţă aflaţi în căutarea unui nou automobil. Proiectul de lege a fost votat în lectură finală şi va fi publicat în monitorul oficial.

Persoanele care în mod intenţionat vor falsifica datele odometrului, modificând astfel numărul de kilometri parcurşi de un autovehicul, vor fi amendate. Prevederile se conţin într-un proiect de completare a Codului Contravenţional, votat în lectură finală de către Parlament, transmite IPN, citat de Protv.md.

Autorii proiectului sunt deputaţii neafiliaţi Igor Vremea şi Artur Reşetnicov. Potrivit lor, vânzătorii de rea-credinţă a automobilelor de mâna a doua manipulează datele odometrului, micşorând distanţa parcursă, care contează în sensul aprecierii stării tehnice şi, ca rezultat, influenţează preţul. Or, un automobil cu un rulaj mai mic este mai atractiv pentru cumpărător.

Potrivit proiectului, fraudarea datelor odometrului de către o persoană fizică se va sancţiona cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale. În cazul persoanelor juridice amenda va fi de la 350 la 450 de unităţi convenţionale. Legea va intra în vigoare în termen de două luni de la data publicării în Monitorul Oficial. În această perioadă, Guvernul urmează să aducă actele sale în concordanţă cu prezenta lege.

Recomandate:

Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului - Photo
Sociale
Circulația pe o stradă din capitală, sistată. Poliția este la fața locului

Circulația pe strada Călărași, din sectorul Buiucani al capitalei, a fost temporar sistată. Polițiștii să află la fața locului, pentru asigurarea siguranței în zonă. "Din cauza c

Inna
Circulația transportului de mare tonaj - sistat pe TOT teritoriul țării! - Photo
Sociale
Circulația transportului de mare tonaj - sistat pe TOT teritoriul țării!

Circulația transportului de mare tonaj a fost sistată pe întreg teritoriul țării. Informația este oferită de Poliția Națională. Restricția este temporară, începând cu aceast

Inna
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8 - Photo
Concept Car
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8

La 55 de ani de la una dintre cele mai spectaculoase apariții din motorsport, Mercedes-Benz readuce la viață spiritul celebrului 300 SEL 6.8 AMG. Un concept dezvoltat în secret, dezvăluit de fos

Inna
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri - Photo
Noutăți
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri

Comisia Europeană pregătește o schimbare majoră în acordarea subvențiilor pentru mașini electrice. Potrivit unui nou proiect, vehiculele eligibile pentru sprijin financiar din partea statelor me

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen - Photo
Sociale
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări importante în modul de administrare a frontierei de stat. Noul mecanism de evaluare continuă, inspirat din modelul UE, promite controale mai efic

Inna