Vezi cum conduce un şofer de ambulanţă în Ungaria! (VIDEO)

De Redactor AE   |  11 Mai, 2015

Distribuie :

Ei bine, titlul acestei postări ar putea suna şi altfel, "vezi cum reacţionează şoferii atunci când observă ambulanţa în oglinda retrovizoare", sau poate chiar "vezi pe ce drumuri conduc şoferii de ambulanţe din Ungaria", însă noi am preferat totuşi să punem accent pe şofat!

Iată de ce, te invităm, să vezi ce înseamnă de fapt să fii şofer de ambulanţă, într-o ţară unde drumurile sunt chiar pentru automobile şi nu pentru tehnica blindată din armată, iar participanţii la trafic şi chiar şi pietonii, sunt tot timpul cu ochii în patru, iar atunci când ambulanţa se apropie, aceştia îi eliberează calea cât ai clipi din ochi! Fără îndoială, acest serviciu presupune şi un efort colosal, maximă atenţie dar şi multă experienţă!

Imaginile video au făcut înconjurul lumii foarte rapid, iar acum te invităm să le urmăreşti şi tu, iar data viitoare când auzi semnalul sonor şi vezi un automobil dotat cu girofar în oglinda retrovizoare, asigură-te că faci tot posibilul ca să îi acorzi prioritate, de tine poate depinde viaţa unui om!

Recomandate:

Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii - Photo
Sociale
Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii

Un alt șofer a fost oprit în trafic pentru că nu era echipat în conformitate cu condițiile de trafic. Șoferul unui Mercedes-Benz Sprinter circulă cu anvelope de vară. Iar pe lângă fa

Inna
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților - Photo
Sociale
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților

3.000 de kilometri de drumuri, din Republica Moldova, vor fi modernizați, potrivit lui Igor Grosu, Președintele Parlamentului. Până în anul 2029, autoritățile planifică să modernizeze rețe

Inna
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni - Photo
Sociale
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni

Ninsorile și lapovița din timpul nopții au pus la lucru zeci de echipe de drumari. Aproape 1.860 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate pe drumurile naționale, iar autoritățile ave

Inna
Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze - Photo
Sociale
Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze

Starea drumurilor din Republica Moldova este critică. Mai mult, aceasta ar putea, în continuare, să degradeze, potrivit specialistului în siguranță rutieră, Ilie Bricicaru. Potrivit acestu

Inna
2.5 miliarde lei cheltuite pe drumuri în 2025. Ce investiții pregătește Guvernul pentru 2026 - Photo
Sociale
2.5 miliarde lei cheltuite pe drumuri în 2025. Ce investiții pregătește Guvernul pentru 2026

Infrastructura rutieră rămâne în centrul investițiilor publice. Autoritățile au executat peste 96% din bugetul alocat pentru drumurile naționale în 2025, iar pentru 2026 este pregăti

Inna
Ai avariat mașina într-o groapă? Iată de la cine și cum să ceri despăgubiri - Photo
Sociale
Ai avariat mașina într-o groapă? Iată de la cine și cum să ceri despăgubiri

Dacă ai avariat o mașină, după ce ai dat într-o groapă, pe drumurile din Republica Moldova, poți solicita despăgubiri. Iar pentru asta, trebuie să știi exact pașii necesari și la cine să apelezi

Inna
Cod Portocaliu de ninsori și vânt puternic! În ce perioadă să ne așteptăm la precipitații puternice - Photo
Sociale
Cod Portocaliu de ninsori și vânt puternic! În ce perioadă să ne așteptăm la precipitații puternice

Precipitații puternice sub formă de ninsoare și lapoviță ne așteaptă în următoarele zile, conform prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat. În acest sens, au fost emise două avert

Inna