(VIDEO) Mercedes-Benz anunţă propriul Top 5 ale celor mai luxoase automobile pe care le-a construit vreodată

De Pavel   |  12 Februarie, 2018

Distribuie :

Deseori vedem diferite top-uri ale celor mai luxoase, fiabile, frumoase şi puternice maşini, organizate de publicaţii jurnalistice, care sunt create în urma unui sondaj printre automobilişti sau opinii ale experţilor. Însă compania Mercedes a hotărât să facă un top propriu cu cele mai luxoase automobile pe care le-a produs vreodată.

Astfel conform unor criterii specialiştii din cadrul companiei au făcut un lucru destul de greu realizabil, în primul rând din motivul că ar trebui să fii sincer şi obiectiv, odată ce îţi analizezi propriile modele. Într-un final totuşi au fost alese cinci modele din toate automobilele construite de producător vreodată.

Pe locul cinci s-a clasat modelul produs în perioada anilor 1935-1940, Mercedes-Benz 540 K. Acesta a debutat la Salonul Auto de la Paris în anul 1936 şi se diferenţia de modelul 500 K, printr-un şasiu care cântărea mult mai puţin şi un propulsor de 5.4 litri volum.

Numărul patru în acest top, este ocupat de Mercedes-Maybach G 650 Landaulet. Acest model combină perfect luxul, exclusivitatea şi performanţa unui adevărat offroader. Iar preţul său de circa 630.000 de euro, doar vine să ne confirme aceste lucruri.

Top 3 al celor mai luxoase maşini Mercedes este deschis de celebrul Mercedes-Benz 600, care defapt de mulţi fani ar fi clasat pe locul de frunte, în primul rând din cauza că acesta a fost un etalon al luxul practic timp 20 de ani până în anul 1981, cand a fost sistată asamblarea modelului.

Pe locul secund se află un model nou, Mercedes-Maybach S 650 Cabriolet. Vehiculul poate oferi clienţilor tot de ce au nevoie, începând de la propulsorul V12 de 6.0 litri volum, până la un interior regal, logo-uri Maybach, jante exclusive, bare faţă şi spate remodelate şi cel mai important un tiraj limitat de doar 300 de unităţi.

Premiul mare şi locul întâi a fost acordat legendarului, indispensabilului şi unuia din cele mai scumpe automobile din lume, Mercedes-Benz 300 SLR. Cel mai exclusiv automobil al nemţilor a fost asamblat în doar două unităţi cu drept de a circula pe drumuri publice. Acestea dezvoltând o viteză maximă de 290 km/h, fapt ce o făcea cea mai rapidă maşină din acea perioadă.

https://youtu.be/2ZitEEsOSAM

Recomandate:

Va fi construit un pod nou peste Prut, la Albița–Leușeni. Va fi o investiție de 256.9 milioane lei pentru modernizarea traficului - Photo
Noutăți
Va fi construit un pod nou peste Prut, la Albița–Leușeni. Va fi o investiție de 256.9 milioane lei pentru modernizarea traficului

Autoritățile de la București au dat undă verde construirii unui nou pod rutier peste Prut, în punctul Albița–Leușeni. Proiectul, evaluat la aproape 257 de milioane de lei, promite să &icir

Inna
Schimbare majoră la vârful designului Volkswagen. Andreas Mindt preia funcția - Photo
Noutăți
Schimbare majoră la vârful designului Volkswagen. Andreas Mindt preia funcția

Grupul Volkswagen pregătește o nouă direcție de design la nivel global. Începând cu 1 martie, Andreas Mindt va deveni noul șef de design al conglomeratului german, preluând atribuții

Inna
Accizele la carburanți ar putea fi redistribuite. Ministerul Finanțelor anunță o posibilă schimbare majoră - Photo
Sociale
Accizele la carburanți ar putea fi redistribuite. Ministerul Finanțelor anunță o posibilă schimbare majoră

Modul în care sunt direcționate accizele la carburanți către infrastructura rutieră ar putea fi revizuit. Ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, spune că actuala formulă nu reflectă corect gra

Inna
Audi pregătește revenirea TT în variantă electrică. Lansarea a fost confirmată pentru 2027 - Photo
Noutăți
Audi pregătește revenirea TT în variantă electrică. Lansarea a fost confirmată pentru 2027

După dispariția coupe-ului iconic, Audi se pregătește să readucă modelul TT într-o formă complet nouă. CEO-ul mărcii a confirmat intern dezvoltarea unui succesor electric, programat să debuteze

Inna
Traseele care au fost blocate din cauza condițiilor meteo, sunt deja accesibile. Încă persistă riscul producerii accidentelor - Photo
Sociale
Traseele care au fost blocate din cauza condițiilor meteo, sunt deja accesibile. Încă persistă riscul producerii accidentelor

Toate drumurile, pe care ieri a fost sistată circulația rutieră din cauza ninsorilor abundente, sunt deja accesibile pentru șoferi. Poliția Națională monitorizează situația din trafic și anunță că &ic

Inna
105 parcele de teren și 11 sectoare de drum au trecut în proprietatea statului, din contul cărora vor fi extinse anumite drumuri publice - Photo
Sociale
105 parcele de teren și 11 sectoare de drum au trecut în proprietatea statului, din contul cărora vor fi extinse anumite drumuri publice

Guvernul a decis trecerea în proprietatea statului a 105 terenuri aferente rețelei de drumuri publice naționale, precum și a 11 tronsoane de drum cu o lungime cumulată de 57.9 kilometri. Aceste

Inna