(VIDEO) Primul SUV din istoria Aston Martin testat pe probe de raliu, dar și pe Nürburgring!

De Pavel   |  15 Noiembrie, 2018

Distribuie :

Piața dictează regulile, iar dat fiind faptul că SUV-urile devin cele mai cumpărate vehicule, constructorii auto sunt nevoiși să se conformeze. Astfel, după Lamborghini, Bentley și chiar Rolls-Royce, cei de la Aston Matrin își prezintă primul său SUV din istorie, numit DBX!

La moment, acesta se află încă la etapa de prototip, fiind dezvăluit de britanici într-un set de imagini din cadrul testelor. În fotografiile publicate observăm că noul SUV este pus la încercare pe un traseu de raliu, care conform oficialilor este situat în Țara Galilor.

Reprezentanții mărcii spun că unul dintre criteriile la care ar trebui să exceleze DBX, sunt anume condițiile de off-road. Dar, totodată noul model este antrenat într-un șir de exerciții pe circuitul vestit de la Nurburgring.

Deși informațiile detaliate despre Aston Martin DBX, practic lipsesc, cunoaștem totuși numele modelului, faptul că acesta va fi construit la noua uzină Aston Martin din St. Atham și că se va lansa oficial la finele anului 2019!

Totodată, zvonurile spun că producătorul va oferi clienților și o variantă pur electrică sau plug-in-hybrid, alături de versiunele dotate cu motoare benzinare. Aceste presupuneri vin după ce uzina unde se va construi DBX, a fost numită oficial de Aston Martin, ”Casa electrificării”.

https://youtu.be/Pe4xxgVifiM

Recomandate:

Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri - Photo
Noutăți
Subvenții doar pentru „electrice europene”? Bruxelles-ul vrea 70% producție locală pentru acces la bonusuri

Comisia Europeană pregătește o schimbare majoră în acordarea subvențiilor pentru mașini electrice. Potrivit unui nou proiect, vehiculele eligibile pentru sprijin financiar din partea statelor me

Inna
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen - Photo
Sociale
Frontiere mai sigure și controale mai eficiente. Republica Moldova aliniază managementul la standardele Schengen

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări importante în modul de administrare a frontierei de stat. Noul mecanism de evaluare continuă, inspirat din modelul UE, promite controale mai efic

Inna
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8 - Photo
Concept Car
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8

La 55 de ani de la una dintre cele mai spectaculoase apariții din motorsport, Mercedes-Benz readuce la viață spiritul celebrului 300 SEL 6.8 AMG. Un concept dezvoltat în secret, dezvăluit de fos

Inna